2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:26
No menu items!

Vicepremierul Liviu Dragnea ridică problema necesității ca USL să mai funcționeze în continuare

spot_img

Vicepremierul Liviu Dragnea îi acuză pe partenerii liberali că blochează toate proiectele USL, inclusiv regionalizarea. Dragnea, care este și președinte executiv al PSD, a amenințat că, dacă PNL nu își respectă promisiunile, alianța aflată la guvernare nu se mai justifică.

Dragnea nu susţine iniţiativa PNL de modificare a legii administraţiei locale şi consideră că trebuie o discuţie cu PNL cât mai curând pentru ca lucrurile să fie tranşate cât mai rapid, dacă se merge mai departe cu „acest USL”.

Poate să fie o iniţiativă, noi nu o susţinem în niciun fel. O să discutăm în Parlament, din moment ce nu s-a discutat în USL când s-a depus, discutăm în Parlament şi tranşăm în Parlament. Nu putem continua aşa, această ţară nu poate fi guvernată în acest mod. Un grup de parlamentari depune un proiect de modificare a unei legi importante. (…) Aceste lucruri trebuie tranşate foarte rapid. Suntem în stare să mergem mai departe cu acest USL şi să urmărim obiectivele stabilite politic în programul USL pe care le-am prezentat în 2011, pentru programul de guvernare asumat de noi cu bună credinţă, bine, dacă nu putem, trebuie să hotărâm, să nu păcălim populaţia

Liviu Dragnea
vicepremier

În opinia liderului PSD, lucrurile trebuie lămurite „într-o discuţie foarte calm”, care trebuie să aibă loc cât mai curând.

E vorba de onoare, dacă noi am câştigat pe baza acestei încrederi generate de aceste proiecte şi noi nu le ducem la capăt, avem în continuare o mare problemă. (…) Chiar nu mai merge, după atâtea cicluri electorale în care românii au fost minţiţi, eu nu mai vreau să particip la o mare minciună. Dacă avem putere politică şi onoarea să ducem la capăt ceea ce am hotărât împreună, eu voi fi în continuare acelaşi susţinător şi soldat al USL, dacă nu, nu

Liviu Dragnea
vicepremier

Liberalii vor, prin modificarea legii pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, revenirea la sistemul de vot în două tururi pentru primari şi la alegerea şefului Consiliului Judeţean în mod indirect, de către consilieri. În acest sens, 63 de senatori şi deputaţi PNL au depus în 18 septembrie un proiect de modificare a legii administraţiei publice locale. Iniţiatorii propun revenirea la sistemul alegerii primarilor în două tururi de scrutin, dacă niciunul dintre candidaţi nu obţine 50% plus unu din voturi, dar şi la sistemul alegerii preşedinţilor consiliilor judeţene prin vot indirect de către consilierii judeţeni.

De asemenea, se introduce prevederea protrivit căreia „alegerile pentru consilieri şi pentru primari sunt valabile, indiferent de numărul alegătorilor care au participat la vot”.

Liberalii intenționează să discute în cadrul USL despre aceste modificări inițiate de fostul secretar de stat în Ministerul Administrației și Internelor, Victor Paul Dobre.

Valeriu Motoc