-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:19
No menu items!

Vicepremierul Dan Barna vrea să ne lase la mall doar dacă suntem vaccinați

spot_img

Vicepremierul Dan Barna a declarat, vineri, că s-a discutat în Coaliție adoptarea unor măsuri pentru stimularea vaccinării în mediul rural, cum ar fi posibilitatea unei loterii cu utilaje agricole, vouchere, bonuri, tichete, dar și varianta condiționării accesului în mall-uri pentru nevaccinați.

Dan Barna a precizat că toate aceste discuții au avut loc pentru a se lua măsuri pe modelul altor state europene, astfel încât să fie încurajată vaccinarea.

“Sunt două tipuri de demersuri, cele de încurajare și stimulare, dar și acele măsuri pentru cadre medicale ca existența vaccinării să fie o condiționalitate, sau la servicii neesențiale, în weekend să meargă la mall doar persoanele vaccinate, restul în cursul săptămânii”, a declarat Dan Barna.

Vicepremierul a menționat că se au în vedere toate variantele pentru ca oamenii să fie convinși să se imunizeze.

“Gândim toate variantele să convingem oamenii din mediul rural să meargă să se vaccineze. Se discută diverse variante de vouchere, stimulente, bonuri, tichete, nu bani direct. S-a discutat și posibilitatea unei loterii în utilaje agricole”, a mai spus Barna.

                                                                                                                  Adina Silav