Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Alexandru Kiss va fi cercetat pentru luare de mită și spălare de bani alături de reprezentanții unui holding de firme, care ar fi vrut să-i dea mită ministrului Dan Șova. Firmele Selina sunt acuzate de DNA că acum 10 ani, au ascuns sute de mii de euro prin intermediul unor firme și off-shoruri din Olanda, Ungaria și Germania, pentru a-i da șpagă vicepreședintelui CJ Bihor. Numele patronului Selina Oradea, Beneamin Rus a fost vehiculat de presă la sfârșitul anului trecut, când ministrul delegat pentru Marile Proiecte de Infrastructură, Dan Șova a venit la DNA să spună că directorul societății, omul lui Beneamin Rus ar fi încercat să-i dea mită în cursul unei delegații în China.
Procurorii DNA au stabilit acum că vicepreședintele CJ Bihor, Alexandru Kiss ar fi primit 600.000 euro, spălați prin mai multe operațiuni financiare între firme din străinătate, de la administratorul Selina și de la alți doi administratori de firme. Mita ar fi fost dată pentru ca societatea Selina să fie favorizată de CJ Bihor în cadrul unor proceduri de vânzare a unor terenuri din Oradea. Mai mult, anchetatorii susțin că Alexandru kiss ar mai fi primit 300.000 euro și încă 100.000 euro, în același sistem ilegal, pentru încheierea unor contracte între Selina și Primăria Oradea. Faptele, spun procurorii DNA, s-ar fi produs între 2003-2004 și 2005-2006, atunci când Alexandru Kiss era președintele CJ Bihor.
S.M.