2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:44
No menu items!

Vicepreședinte demisionar al PNL, Marius Stan își asumă doar formal vina pentru eșecul la europarlamentare

spot_img

Primar al municipiului Galați, Marius Stan a susținut că rezultatele extrem de slabe obținute de PNL la nivelul municipiului Galați trebuie imputate organizației municipale

stan_marius

Primarul municipiului Galați, Marius Stan, a detaliat, marți, într-o declarație de presă, motivele pentru care a demisionat de la conducerea PNL, dar a susținut că rezultatele extrem de slabe obținute de PNL la nivelul municipiului Galați trebuie imputate organizației municipale.

În calitate de vicepreședinte al PNL îmi asum și eu rezultatul nesatisfăcător obținut de partid în întreaga țară. De aceea, împreună cu întreaga conducere a PNL, am demisionat din funcția de vicepreședinte și, alături de colegi, vom pregăti congresul partidului pentru alegerea unei noi conduceri.

Marius Stan

vicepreședinte demisionar PNL

Marius Stan a reamintit că nu s-a implicat în campania electorală pentru că organizația locală nu l-a consultat în privința candidaturilor.

Cât privește rezultatele obținute de PNL la nivelul Galațiului, vă reamintesc că am anunțat de la bun început faptul că nu mă voi implica în campania electorală a candidaților propuși de organizația locală, fiindcă nu mă reprezintă și nu am fost consultat, așa cum era firesc în calitatea mea de vicepreședinte național, atunci când au fost desemnați. Rezultatele extrem de slabe obținute de PNL la nivelul municipiului Galați trebuie imputate, în opinia mea, organizației municipale a partidului, care are un președinte (senatorul Paul Ichim — n.r) și un birou politic ce nu au fost în stare să își mobilizeze electoratul așa cum ar trebui pentru a atinge ținta fixată pentru acest scrutin. Cred că este un moment bun de reflecție pentru conducerea PNL Galați, atât la nivel municipal, cât și județean, să cântărească obiectiv cât valorează organizația fără aportul primarului.

Marius Stan

vicepreședinte demisionar PNL

La alegerile europarlamentare, PNL Galați a ocupat locul doi la nivel județean, cu 16,9%, și patru la nivel municipal cu doar 8,89%.

R.D.