1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 13:14
No menu items!

„Viaţă de cimitir”, în Noaptea Albă a Muzeelor

spot_img

Muzee și organizații culturale, deschise în cadrul evenimentului Noaptea Muzeelor

noaptea muzeelor

În noaptea de 17 spre 18 mai peste 150 de muzee şi organizaţii de cultură şi educaţie din 48 de localităţi din România organizează vizite gratuite şi evenimente speciale în cadrul evenimentului Noaptea Muzeelor, ajuns la a zecea ediţie.

Potrivit RNMR, în București, un număr de 33 de instituții – 18 muzee și 15 organizații culturale sau de educație din București – vor fi deschise publicului sâmbătă până târziu în noapte pentru expoziții, concerte, spectacole, proiecții, performance-uri și ateliere interactive.

Traseul între muzee este asigurat de autobuzele RATB, prin linia specială Noaptea Muzeelor.

Dragoș Neamu, președintele Rețelei Naționale a Muzeelor din România (RNMR) a anunțat că rețeaua coordonează și în acest an evenimentul la nivel național și organizează circuite muzeale în București, Timișoara și Cluj-Napoca, în cadrul proiectului „Noaptea Muzeelor 2014: Aceeași noapte, scenarii diferite”, finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

În Bucureşti:

* Bucureştenii sunt invitaţi să cunoască istoria personalităţilor din Cimitirul Bellu, să urmărească spectacolul „Viaţă de cimitir” şi să participe, printre altele, la reconstituirile istorico-militare de la Muzeul de Istorie, dar şi la concertele şi expoziţiile care vor avea loc în Noaptea Muzeelor.
* Muzeul de Artă Veche Apuseană ‘Ing. Dumitru Furnică-Minovici’, Muzeul Militar Naţional ‘Regele Ferdinand I’, Muzeul Naţional al Aviaţiei Române, Muzeul Naţional de Geologie, Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi şi Muzeul Naţional de Istorie Naturală ‘Grigore Antipa’ invită publicul la vizitarea nocturnă a expoziţiilor permanente sau temporare, cu o tematică variată.
* De Noaptea Muzeelor, Muzeul de Artă ‘Vasile Grigore – pictor şi colecţionar’ sărbătoreşte 10 ani de la înfiinţare, realizând un remember Vasile Grigore, printr-o proiecţie de filme dedicată activităţii instituţiei.
De asemenea, în Noaptea Muzeelor va fi inaugurată sala de expoziţii temporare cu o expunere intitulată ‘Mâţe din cartierul meu’, semnată Margareta Murariu.
* Muzeul Bellu lansează o invitaţie la teatru – ‘Viaţă de cimitir’, cu Rodica Popescu-Bitănescu -, dar şi la tururi ghidate şi recitaluri de muzică clasică, în timp ce la Muzeul Naţional al Pompierilor – Foişorul de Foc va cânta Fanfara pompierilor militari bucureşteni şi vor fi prezentate câteva maşini de intervenţie moderne împreună cu echipaje complete.
* Muzeul Naţional de Artă al României propune, sub semnul Anului Brâncoveanu, o expoziţie-semnal şi un traseu tematic în Galeria de Artă Veche Românească, în timp ce Muzeul Naţional de Istorie a României invită publicul la un periplu de-a lungul a şase secole de istorie vestimentară, în jurul expoziţiei temporare ‘Haina îl face pe om’, completat de spectacole, ateliere şi reconstituiri istorico-militare.
* Muzeul Naţional de Istorie a României invită publicul la un program divers, cu ocazia Nopţii Muzeelor, urmând a avea loc activităţi precum: ateliere de creaţie şi educaţie muzeală; reconstituiri istorico-militare; paradă în costume de epocă; spectacole de muzică, teatru şi dans; vizitarea expoziţiilor permanente ‘Tezaur Istoric’, ‘Lapidarium – Copia Columnei lui Traian’; vizitarea expoziţiilor temporare ‘Haina îl face pe om. Şase secole de istorie vestimentară’, ca şi ‘Exponatul lunii – Arborele genealogic al tuturor statelor Europei şi al suveranilor ei, 1889. Dedicat suveranilor actuali’.
* Muzeul Naţional al Literaturii Române a pregătit ‘Maratonul de Poezie şi Jazz’, iar la Muzeul Naţional ‘George Enescu’ se vor auzi concerte în noapte, sub genericul ‘Muzele de la muzeu’.
* Şi Muzeul Naţional de Artă Contemporană invită publicul în două spaţii diferite: la sediul din Palatul Parlamentului, unde sunt deschise mai multe expoziţii temporare, şi la Sala Dalles, unde se desfăşoară târgul de bijuterie contemporană Autor.
* După vizitarea expoziţiei ‘Sarkis – La celălalt capăt al curcubeului. Din zori la asfinţit’ (care are un pandant şi la MNAC), la Muzeul Naţional al Ţăranului Român seara se încheie cu un concert A.G. Weinberger, organizat în parteneriat cu RNMR.
Vor putea fi vizitate Sala Irina Nicolau, Sala Foaier şi expoziţia permanentă, lucrările, instalate în trei spaţii ale muzeului, punând în discuţie percepţia deopotrivă melancolică şi ludică a copilăriei în diferite culturi şi imobilitatea lumii materiale atunci când fiinţa dispare. Acest dialog include recuperarea unui parcurs creativ al elementelor identitare româneşti propus de Horia Bernea ca oglindă revelatoare.
* La Muzeul Naţional al Pompierilor – Foişor de Foc vizitatorii vor avea ocazia să se conecteze cu expoziţia permanentă.
De asemenea, doar în acea seară, câteva maşini de intervenţie moderne împreună cu echipaje complete vor fi staţionate în parcul din faţa muzeului.
Fanfara pompierilor militari bucureşteni va susţine, în acelaşi parc, un concert cu un repertoriu adecvat între orele 18,00 şi 22,00.
* Muzeul Naţional al Satului ‘Dimitrie Gusti’ organizează ‘După-amiaza muzeului’ cu spectacole de muzică şi joc popular românesc, târgul meşterilor populari, expoziţii şi ateliere de creaţie.
În plus, vizitatorii sunt invitaţi să îl redescopere pe Lucian Blaga, în cadrul programului Mari personalităţi.
Membrii Tarafului Cleante aduc în faţa publicului muzica nemuritoare a Bucureştiului strălucitor de altădată şi reuşesc la fiecare spectacol să refacă atmosfera Bucureştiului de odinioară, invitând publicul într-o călătorie imaginară, într-o lume plină de cârciumioare cochete, duduiţe elegante şi mon cheri manieraţi.
Vizitatorii pot participa la ateliere de creaţie de olărit şi icoane pe sticlă, la un ghidaj tematic cu scopul de a descoperi instalaţiile de tehnică populară din Muzeul Satului şi pot achiziţiona diverse produse tradiţionale şi cosmetică bio.
* La Muzeul Naţional Tehnic ‘Prof. Ing. Dimitrie Lonida’, între orele 18,00 – 20,00 va avea loc, în Sala de conferinţe a muzeului, conferinţa cu tema ‘Istoria energeticii româneşti’, organizată de Muzeul Naţional Tehnic Prof. Ing. Dimitrie Leonida şi SIER – Societatea Inginerilor Energeticieni din România – Filiala Tineret.
În cadrul conferinţei, alături de lucrări susţinute de persoane cu experienţă recunoscută în domeniu, vor fi prezentate exponatele din domeniul energetic aflate în patrimoniul Muzeului Naţional Tehnic Prof. Ing. Dimitrie Leonida.
Aceste obiecte vor putea fi văzute de către vizitatori în cadrul expoziţiei de bază, fiind evidenţiate distinct, muzeul fiind deschis până la ora 1,00.
* Muzeul Municipiului Bucureşti deschide în această seară patru dintre sediile sale: Palatul Şuţu, Muzeul ‘Theodor Aman’, Observatorul Astronomic ‘Amiral Vasile Urseanu’ şi Palatul Voievodal Curtea Veche, unde au loc spectacole şi performance-uri, concerte şi alte activităţi speciale.
* Cu ocazia Nopţii Europene a Muzeelor 2014, la iniţiativa Asociaţiei Române pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate – ARCEN, Şcoala Centrală din Bucureşti îşi deschide porţile publicului larg printr-o serie de evenimente inedite.
ARCEN dă startul ‘Nopţii Albe de la Pensionatul domnesc de fete’ începând cu ora 19.30, participanţii putând participa la tururi ghidate ale Şcolii Centrale care vor cuprinde istoria pensionatului de fete, poveşti despre elevele pensionului, istorii despre femeia secolului al XIX-lea şi explicaţii privind arhitectura neoromânească inaugurată de arhitectul Ion Mincu.
Publicul este invitat să viziteze şi expoziţia fotografului Alberto Groşescu, iar spre miezul nopţii ARCEN invită iubitorii oraşului Bucureşti la un dialog cu tema ‘Despre moravuri şi obiceiuri feminine în Bucureştii secolului XIX’.
În plus, oaspeţii se vor putea răcori în grădina interioară a Şcolii Centrale cu ceai de lămâie după reţeta originală a Şcolii, în acordurile cvartetului ‘Bella Musica’ de la Teatrul de Operetă şi Musical ‘Ion Dacian’, grădină unde vor avea loc întreaga seară lecturi publice din cei mai cunoscuţi autori români contemporani.
* La Arhivele Naţionale ale României, povestea perioadei de neutralitate a României (1914-1916) este cunoscută şi spusă de aproape un secol în dimensiunea ei politico-diplomatică.
* Biblioteca Centrală Universitară ‘Carol I’ îşi va deschide porţile şi în acest an în cadrul evenimentului internaţional Noaptea Muzeelor, pentru al patrulea an consecutiv, ctitoria de suflet a regelui ‘Carol I’ primind vizita celor interesaţi să ne cunoască istoria de la întemeierea din 1895 şi până în prezent.
* La Eclectico Studio – Palatul Ştirbei, va putea fi vizitată expoziţia ‘Hotel Discret. Design grafic şi design de produs din România în perioada 1950-1990’, o retrospectivă organizată de Eclectico Studio şi Atelierul de Grafică.
Hotel Discret reprezintă o amplă retrospectivă axată pe design-ul grafic şi cel de produs din România anilor 1950-1990.
* Pentru a treia oară consecutiv, Universitatea Spiru Haret participă la Noaptea Muzeelor cu un subiect legat de trăirea Bucureştiului, în acest an continuând dezbaterile şi sondajele şi propunând alcătuirea, împreună cu vizitatorii, a unei harţi a centrului bucureştean folosit, şi, respectiv, a blocajelor care transformă anumite zone din teritoriul urban în spaţii neatractive sau chiar inaccesibile.
* La Ferma Animalelor, împreună cu vizitatorii vor putea fi admirate culorile minunate ale asfinţitului la fermă, animalele care îşi încep pregătirile de somn, vor descoperi poveşti mai vechi sau mai noi despre animale şi se vom juca. Cei mici vor putea participa la atelierele de creaţie organizate special de către partenerii Fermei: atelier desene cu nisip colorat –20 lei / planşa (Inkspot Graphics); atelier pictură figurine ipsos – 10 lei / figurina (Adrika Design); atelier ‘craft’ – 20 lei / lucrare (Fun Artisan).

Potrivit Alinei Pătru, RNMR, bucureștenii își pot planifica vizita cât mai eficient utilizând hărțile tipărite cu organizațiile participante, disponibile la sediile muzeelor în noaptea respectivă sau în format electronic pe site-ul evenimentului, precum și aplicația pentru telefoanele mobile care se poate descărca de pe AppStore și Google Play.

Traseul între muzee este asigurat de autobuzele RATB, prin linia specială Noaptea Muzeelor, cu sprijinul Primăriei Municipiului București, Noaptea Muzeelor continuând și în 2014 parteneriatul cu MINI.

C.A.