-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 12:10
No menu items!

Vești bune pentru producătorii de palincă

spot_img

Guvernul încearcă a doua oară să obțină de la Comisia Europeană eliminarea accizei

Palinca

Guvernul a trimis Comisiei Europeane (CE) documente pentru a primi acordul să elimine acciza la palinca produsă de persoanele fizice. Este a doua solicitare transmisă CE, după ce, inițial, prima nu a fost întocmită corespunzător.

La persoanele fizice, am dat drumul la materiale, să ne lase şi Comisia Europeană să nu mai accizăm. Trebuie să ştim să facem cererea către Comisia Europeană, pentru că noi am mai făcut o dată şi nu am făcut-o bine şi nu ne-au lăsat, au zis că aşa e reglementarea europeană. Deci, susţin total faptul ca palinca făcută de persoanele fizice să nu fie accizată

Victor Ponta
prim-ministru

Codul Fiscal prevede ca, pentru ţuică şi rachiu din fructe, realizate în propria gospodărie şi destinate consumului propriu, producătorii să plătească o acciză de 1.000 de euro la hectolitru de alcool pur.

În luna martie, Senatul a respins un proiect prin care producerea băuturilor tradiţionale româneşti pentru consumul propriu, precum palinca, ţuica, horinca, rachiul de drojdie de vin, într-o cantitate maximă pe gospodărie de 100 de litri cu 100% concentraţie alcoolică era exceptată de la plata accizelor.

În luna aprilie, comisarul UE pentru Agricultură, Dacian Cioloş, a venit la Bucureşti pentru a avea un dialog cu cetăţenii români, care au dorit să afle de la el şi de ce UE le pune acciza la ţuică, Cioloş spunând însă că acciza pentru ţuică este definită printr-o legislaţie naţională, şi nu europeană.

Olimpia Diaconiuc