-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 11:49
No menu items!

Vezi cine nu citeşte ce scrie Năstase pe blog

spot_img

Preşedintele PSD, Victor Ponta, nu a dorit luni să comenteze o postare de pe blog a fostului său şef, Adrian Năstase, prin care acesta comenta că în USL s-au strecurat candidaturi dintre cele mai ciudate.

”Nu am timp să citesc toate blogurile!”, a declarat Ponta la sediul USL, întrebat de jurnalişti ce părere are despre afirmaţiile nu tocmai favorabile la adresa candidaţilor Uniunii făcute pe blog de Năstase din închisoare. Referindu-se de fapt la preşedintele Traian Băsescu, Adrian Năstase spune că Băsescu poate fi vinovat pentru multe – pentru dispariţia flotei, pentru că şi-a dat o casă în calitate de primar, pentru fraudarea morală şi, poate, nu numai, a alegerilor prezidenţiale, pentru diverse încălcări ale Constituţiei, pentru minciuni, pentru haosul instituţional, pentru destrămarea statului, pentru pierderea unei imense şanse de modernizare a României prin (ne)utilizarea fondurilor europene, pentru dezbinarea din ţară, pentru creşterea opţiunilor politice anti-sistem, etc., – dar vina lui principală este aceea de a fi generat, de-a lungul a 8 ani, enorm de multă antipatie şi chiar ură împotriva lui iar acestea servesc, acum, drept justificare pentru adunarea în orice condiţii – a tuturor voturilor care să ducă la obţinerea a peste 50% din opţiuni, la 9 decembrie.

”Pentru atingerea acestui obiectiv, sunt incluşi, drept candidaţi, şi persoane din cele mai ciudate – ca preţ al atragerii acestor voturi suplimentare. În felul acesta, parlamentul următorilor ani riscă să nu fie mai puternic, mai competent, mai eficient decâ cel actual.Din acest motiv, goana de a pune pe liste pe cei care pot să aducă, la 9 decembrie, voturile necesare”, mai spune fostul premier, deţinut în Penitenciarul Jilava. (C.C.)