3.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 18:03
No menu items!

Veste bună pentru beneficiarii de fonduri europene: Bruxelles-ul reia plățile în cadrul POS CCE

spot_img
Ponta: Există încă posibilitatea reală de a avea referendum odată cu primul tur al prezidenţialelor
foto: rnews.ro

Comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn, l-a informat pe premierul Victor Ponta despre decizia de reluare a plăților în cadrul Programului Operațional Sectorial „Creșterea competitivității economice” (POS CCE), se arată într-un comunicat al reprezentanței Comisiei Europene în România. Cu toate acestea, decizia Bruxelles-ului vine cu o întârziere de mai bine de trei luni față de termenul anunțat inițial de autoritățile române.

„Serviciile Comisiei au decis deblocarea programului în urma măsurilor comprehensive de eliminare a deficiențelor, întreprinse de autoritățile române. Solicitările de rambursare pot fi din nou procesate, iar investițiile de acest tip, atât de valoroase pentru România, pot continua. Astfel, ne putem concentra acum mai mult asupra planificării pentru perioada următoare de finanțare„, a declarat comisarul Hahn.

Comisia Europeană așteaptă să primească, în zilele următoare (respectiv până pe 10 octombrie), un proiect complet al acordului de parteneriat, ceea ce înseamnă că se va putea trece la etapa următoare a acestui proces.

”În termeni practici, ceea ce se așteaptă cu deosebit interes este strategia prin care România va beneficia din plin de investițiile structurale ale Uniunii Europene, în contextul unei politici regionale reformate”, se mai arată în comunicatul CE.

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, declara în luna martie a acestui an că programul POS CCE va fi reluat în luna iunie.

”Termenul de deblocare este luna iunie 2013. În iunie vom avea audit de la Comisia Europeană, iar până atunci trebuie să convingem forurile europene că am reușit să reparăm deficiențele semnalate, altfel programul se blochează”, declara Teodorovici la acel moment.

În privința proiectului Acordului de Parteneriat, acesta a fost subiectul unor critici dure din partea Comisiei Europene, care a transmis autorităților de la București că draftul de proiect conține date nejustificate și necredibile.

Fondurile pentru Programul POS CCE au fost presuspendate în octombrie 2012. Argumentele Comisiei au fost deficiențele constatate în urma misiunilor de audit din luna iulie a aceluiași an. La acel moment, autoritățile au primit termen două luni pentru a remedia problemele constatate, în caz contrar urmând suspendarea fondurilor.

În luna iulie a acestui an, Comisia a demarat procedura de suspendare a POS CCE, după ce autoritățile române au eșuat în a lua măsurile corective cerute de Bruxelles.

Cosmina Croitoru