-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:40
No menu items!

Venezuela închide frontierele înaintea alegerilor prezidenţiale

spot_img

Venezuela închide frontierele înaintea alegerilor prezidenţiale

Venezuela a dispus marţi închiderea frontierelor şi crearea unui dispozitiv de securitate întărit în vederea alegerilor prezidenţiale de duminică, după ce a denunţat un complot american care ar fi vizat asasinarea preşedintelui interimar Nicolas Maduro,potrivit  AFP.

Alegerile de duminică sunt organizate după ce preşedintele Hugo Chavez a decedat la 5 martie din cauza unui cancer. Maduro, care a fost desemnat succesorul său politic, este dat favorit al scrutinului, în faţa liderului de opoziţie Henrique Capriles.

Măsura, care va rămâne în vigoare până luni dimineaţă, survine în contextul în care Maduro a acuzat recent foşti diplomaţi americani că au angajat asasini plătiţi ai “dreptei salvadoriene” care, în opinia sa, ar fi intrat deja în Venezuela pentru a-l ucide.

Închiderea graniţelor a fost hotărâtă în urma unor rapoarte ale serviciilor secrete care subliniau “elemente generatoare de violenţă” care încearcă “să creeze un climat de destabilizare”, a precizat ministrul venezuelean de interne Nestor Reverol.

Măsurile de securitate au fost sporite în vederea evitării comiterii unor acte de sabotaj pentru a perturba procesul electoral.

C.I.