2 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024 - 0:55
No menu items!

Vedete autohtone care au salvat vieți

spot_img

vedete

Fie că îi numim eroi, salvatori sau îngeri păzitori, cei care reușesc să salveze vieți sunt înainte de orice, modele pentru noi toți.

Și printre vedetele noastre am găsit câteva exemple care au făcut acte de eroism demne de toată admirația, potrivit ele.ro.

Anda Adam, salvatoarea pilotului Daniel Onoriu

anda_adam

Cunoscutul pilot de raliu, Daniel Onoriu este astăzi în viață datorită Andei Adam. Cântăreața a fost martoră la un accident de mașină în care pilotul a fost pe punctul de a-și pierde viața.

Daniel conducea o motocicletă ce a fost izbită din plin de o mașină, care nu i-a acordat prioritate. Cântăreața a sărit imediat să îi acorde primul ajutor victimei și a sunat la ambulanță.

Anda a aflat abia după șase ani că i-a salvat viața celebrului pilot, când cei doi s-au întâlnit pe scena unei gale. Anda a fost atunci premiată la categoria muzică, iar cel care i-a înmânat trofeul a fost chiar Daniel Onoriu.

Ernest a salvat viața unei șoferițe, în Creta

Ernest

Ernest a devenit eroul unei femei, implicate într-un accident rutier vara trecută, când el și soția lui se aflau în vacanță, în Creta.
Un accident ce se putea sfârși tragic s-a petrecut chiar sub ochii prezentatorului TV, care a avut prezența de spirit și a reușit să salveze de la moarte o șoferiță care a intrat cu viteză într-o curbă, iar autoturismul pe care îl conducea s-a înfipt într-o stâncă. Ernest a sărit să îi acorde primul ajutor femeii, care din cauza șocului delira. Următorul pas a fost să sune la Salvare, iar mai departe s-au ocupat medicii.

Pepe a salvat-o de la înec pe fiica lui Adrian Enache

pepe

În urmă cu 12 ani, Pepe a salvat-o de la înec pe Diana, fiica lui Adrian Enache. Totul s-a petrecut la Mamaia, în timpul unui spectacol. În timp ce aștepta să urce pe scenă pentru recital, Pepe a văzut cum o fetiță s-a prăbușit în apă, de pe pontonul pe care se plimba.

Abia ulterior cântărețul a aflat că este vorba de fiica lui Enache. „Am făcut ceea ce cred că ar fi făcut oricine în locul meu și voi repeta experiența dacă va fi vreodată necesar. Adrian mă pupă și acum când mă vede”, mărturisea Pepe, amintindu-și de acel moment.

Silvia de la Vegas, înger păzitor pentru un băiețel de pe stradă

silvia

Silvia a ajuns o eroină după ce a salvat un copil de la moarte! O fracțiune de secundă și prezența de spirit a cântăreței au făcut diferența dintre viață și moarte.

Cântăreața a avut o viteză de reacție uluitoare când a tras un copil din fața unei mașini care circula regulamentar. Ceea ce era să se transforme într-o tragedie, este acum cea mai bună faptă din viața Silviei, dupa cum a mărturisit aceasta.

Lora le-a salvat viața prietenilor săi

lora

Lora a văzut moartea cu ochii pe când avea 20 de ani. Din victima unui cumplit accident de mașină, cântăreața s-a transformat în salvatoarea prietenilor ei, care se aflau într-o stare mult mai gravă. Deși era destul de serios rănită, Lora a făcut tot posibilul să o țină în viață pe prietena ei cea mai bună, cu care se afla în mașină, dar și pe prietenul acesteia, care le însoțea.

Lora le-a acordat îngrijirile necesare, atât cât s-a priceput, iar prietenei ei i-a făcut chiar și respirație artificială. O Salvare a trecut pe strada unde s-a petrecut nenorocirea și i-a transportat de urgență la spital.

R.M.