1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 22:34
No menu items!

Vecinii azilului groazei, reclamații la toate autoritățile. Au fost dați în judecată de Asociația Gabriel cel Viteaz. Patronul cheltuia banii la prostituate și lăutari

spot_img

Principalul responsabil al ororilor de la căminul groazei din Voluntari, Ștefan Godei, cel care cheltuia banii pe droguri, prostituate și la lăutari, conform procurorilor DIICOT, este și cel care a inițiat o acțiune în instanță pentru vecinii azilului patronat de Asociația Sf. Gabriel cel Viteaz. Oamenii au făcut zeci de plângeri la toate autoritățile și au cerut explicații pentru ce se întâmpla la azilul de bătrâni din Voluntari, astfel că au fost dați în judecată de Asociație.

Asociația Sf. Gabriel cel Viteaz le-a cerut vecinilor care au îndrăznit să facă reclamații daune morale de 3.000 euro, a dezvăluit avocatul vecinilor, Silviu Munteanu, pe pagina sa de Facebook.

„Inițial, am hotărât împreună cu clienții mei (vecinii unuia dintre centrele din voluntari administrate de Asociația Sf. Gabriel cel Viteaz) să nu comentăm public aspectele referitoare la activitatea căminului respectiv. Cu toate acestea, am hotărât că sunt necesare câteva precizări suplimentare față de ceea ce au descoperit Ovidiu Vanghele și Bianca Albu de la Centrul de Investigatii Media și Buletin de București. Trebuie reținut de către toată lumea că au fost făcute zeci de adrese la instituțiile abilitate să ia măsuri în legătură cu activitatea acestei Asociații începând cu luna octombrie 2021”, a scris Silviu Munteanu pe Facebook.

Avocatul vecinilor mai susține că un alt dosar din instanță are ca obiect „obligarea ANPDPD (Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități n. red.) la revocarea licenței (provizorii la momentul introducerii cererii) Asociației Sf. Gabriel cel Viteaz. Am făcut împreună cu colega mea Roberta Secuianu numeroase solicitări la Primăria Voluntari, la Direcția de Sănătate Publică Voluntari, la AJPIS și ANPDPD (instituțiile care au propus și emis autorizațiile acestei Asociații), la EUROPAVOL (companie care administrează canalizarea din Voluntari)”, a mai scris avocatul, care a precizat că toate instituțiile menționate au fost obligate de instanțe să răspundă la solicitările oamenilor sau să ia măsurile legale, „dintre toate instituțiile cu atribuții de supraveghere/control a Asociației, ANPDPD fiind singura instituție care a întocmit un raport corect.”

„Astfel, prin raportul întocmit în luna noiembrie se arată, printre altele, că în centrul din Voluntari există persoane bolnave de cancer cărora nu li se oferă medicamentația, că există persoane cu diabet care sunt hrănite cu biscuiți și ceai și, poate cel mai important, că decontările către DGASPC sunt formale”, spune Munteanu.

Avocatul povestește că în martie 2023, „Asociația Sf. Gabriel cel Viteaz a formulat o cerere de chemare în judecată împotriva clienților mei pentru ca aceștia din urmă să fie obligați să plătească Asociației daune morale în cuantum de 3000 de EURO. Din punctul de vedere al Asociației Sf. Gabriel cel Viteaz, vecinii au comis un abuz de drept prin aceea că au făcut sesizări la instituțiile abilitate să ia măsuri”, a mai scris apărătorul vecinilor azilului.

M. Nedelcu