4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 18:08
No menu items!

Vaticanul este implicat într-o misiune secretă de pace în Ucraina

spot_img

Vaticanul este implicat într-o misiune de pace, care are ca scop încheierea conflictului dintre Rusia şi Ucraina, a anunțat, duminică, Papa Francisc, potrivit Reuters.

“Sunt dispus să fac tot ce trebuie făcut. O misiune este în curs acum, dar încă nu este publică. Când va fi cazul, o voi dezvălui”, a spus Suveranul Pontif în avionul care l-a transportat din Ungaria către Vatican. “Cred că pacea se face întotdeauna prin deschiderea canalelor. Nu poţi ajunge niciodată la pace prin închidere… Nu este uşor”, a adăugat el.

Papa a spus că a vorbit despre situaţia din Ucraina cu premierul ungar Viktor Orban şi cu mitropolitul Hilarion, reprezentant al Bisericii Ortodoxe Ruse din Budapesta.

„În aceste întâlniri nu am vorbit doar despre Scufiţa Roşie. Am vorbit despre toate aceste lucruri. Toată lumea este interesată de drumul către pace”, a spus Papa Francisc.

De când Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022, Papa Francisc a pledat pentru pace practic săptămânal şi şi-a exprimat în mod repetat dorinţa de a acţiona ca intermediar între Kiev şi Moscova. Propunerea sa nu a avut succes până acum.

Papa Francisc a vorbit în timpul zborului către Vatican după deplasarea în Ungaria şi despre starea sa de sănătate. În martie, el a fost spitalizat.

Suveranul Pontif a spus că a simţit o durere puternică pe fiinalul audienţeii generale de miercuri, 29 martie, şi a încercat să doarmă, scrie news.ro.

“Nu mi-am pierdut cunoştinţa, dar am avut febră şi la ora 15.00 doctorul m-a dus la spital. Era o pneumonie puternică şi acută. Slavă Domnului, pot să vorbesc despre asta. Corpul meu a răspuns bine la tratament”. La 1 aprilie, Papa Francisc a fost externat.

                                                                                                                    Adina Silav