-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:18
No menu items!

Vaslui: Protestele față de explorarea gazelor de șist continuă la Pungești

spot_img

proteste_pungesti

Mai mulți cetățeni din comuna vasluiană Pungești și activiști de mediu protestează în continuare față de decizia Chevron de a amplasa prima sondă de explorare a gazelor de șist, dar și față de prezența jandarmilor în zonă. Un grup de protestari a mers, joi, la Primăria Pungești pentru a-l „colinda” pe edilul Mircia Vlasă.

Cetățenilor li s-au alăturat deputatul de Vaslui Tudor Ciuhodaru, consilieri locali din mai multe comune ale județului și primarul comunei Șuletea, Ciprian Tamaș.

Grupul respectiv s-a lovit de refuzul jandarmilor prezenți în zonă de a-i lăsa să meargă în grup organizat la primărie. „A trebuit să ocolim o distanță foarte mare pentru a ajunge la primărie. Oamenii au vrut să-și exprime încă o dată nemulțumirea față de ceea ce se întâmplă în comuna lor, dar nu au fost lăsați să meargă pe drumul județean, între localitățile Siliștea și Pungești”, a declarat Marius Ignat, unul dintre protestatari.

La Pungești, 13 persoane se află în greva foamei, în tabăra amenajată pe islazul sătesc din localitatea Siliștea. Pe 24 decembrie au declarat că au intrat în greva foamei 20 de cetățeni din Pungești și activiști de mediu, dar o parte au renunțat la protest.

R.D.