-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 10:59
No menu items!

Vaslui: Consilierii din comuna Pungești au votat interzicerea explorării și exploatării gazelor de șist

spot_img

protest pungesti

Consilierii locali din Pungești au votat joi, în unanimitate, o hotărâre privind interzicerea explorării și exploatării gazelor de șist pe teritoriul comunei.

În cadrul întâlnirii convocate de îndată, au fost prezenți 12 din cei 13 consilieri locali, aceștia votând, de asemenea în unanimitate, organizarea unui referendum local pe tema explorării și exploatării gazelor de șist.

Tot în cadrul ședinței de joi, s-a propus organizarea unui referendum local pentru demiterea primarului social-democrat Mircia Vlase.

Un număr de șapte consilieri au votat împotrivă, patru aleși locali au votat pentru, iar unul s-a abținut de la vot.

Primarul Mircia Vlase nu a participat la ședința CL Pungești. Edilul este în concediu de la începutul săptămânii, de când în comuna sa au început protestele față de intenția Chevron de a amplasa prima sondă de explorare a gazelor de șist și nu a stat de vorbă cu protestatarii, cu toate că oamenii i-au cerut în repetate rânduri acest lucru. Consiliul Local al comunei Pungești are în componență opt reprezentanți ai USL, patru ai PDL și unul de la PP-DD.

 Forțele de ordine și utilajele Chevron s-au retras joi dimineață, în urma protestelor începute luni, 14 octombrie.

A.V.