-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:56
No menu items!

Vasile Blaga, audiat la DNA Ploiești. Este acuzat că ar fi primit ilegal 700.000 de euro pentru partid / UPDATE

spot_img
  • UPDATE

Copreședintele PNL Vasile Blaga a fost pus sub acuzare de procurorii DNA Ploiești pentru trafic de influență, într-un dosar în care sunt acuzați și Gheorghe Ștefan, „Pinalti” – trafic de influență și folosirea influenței funcției de conducere într-un partid politic, în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite și Bruno Horațiu Berdilă (fost CEO Romsys) – cumpărare de influență.

Redăm în continuare comunicatul DNA:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus efectuarea urmăririi penale față de următorii suspecți:

ȘTEFAN GHEORGHE, la data faptelor vicepreședinte al unui partid aflat la guvernare și primar al municipiului Piatra Neamț, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de influență și folosirea influenței funcției de conducere într-un partid politic, în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite

BERDILĂ HORAȚIU BRUNO, reprezentant al unei societăți comerciale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de cumpărare de influență

BLAGA VASILE, la data faptelor secretar general al unui partid aflat la guvernare și senator în Parlamentul României, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe ce conturează următoarea stare de fapt:

La nivelul anului 2009, în cadrul formațiunii politice aflate la guvernare (PDL – n.r.) a existat o înțelegere vădită între persoane cu funcții de conducere și anume secretarul general Blaga Vasile și vicepreședintele Ștefan Gheorghe, în sensul obținerii de bani pentru partid. Potrivit înțelegerii, acest lucru urma să fie realizat prin numirea, cu ajutorul miniștrilor desemnați politic, a unor persoane agreate la conducerea companiilor naționale și instituțiilor publice din subordinea acestor ministere, prin intermediul cărora să se procedeze la atribuirea unor contracte de achiziție publică către firme dispuse să,,cotizeze” pentru formațiunea politică din care cei doi făceau parte.

În acest sens, suspectul Ștefan Gheorghe, în calitate de vicepreședinte al partidului aflat la guvernare, și-a folosit în mod direct influența deținută în mediul politic și a determinat persoanele cu putere de decizie de la nivelul ministerelor de resort să numească la conducerea unei companii naționale din domeniul energiei o anumită persoană. Respectiva persoană fusese agreată de suspecții Ștefan Gheorghe și Blaga Vasile și a fost dispusă să contribuie – indirect – la finanțarea partidului cu sume de bani, prin atribuirea preferențială a unor contracte de achiziție publică către diverse societăți indicate.

În perioada 2011 – 2012, suspectul Ștefan Gheorghe l-a informat pe suspectul Blaga Vasile asupra demersurilor prin care, prin intermediul directorului unei companii naționale din domeniul energiei se urmărea obținerea de bani pentru partid. Concret, prin încheierea de contracte de către respectiva companie națională – prin licitații trucate – cu firma suspectului Berdilă Horațiu Bruno, acesta a transferat din contractele respective o anumită sumă de bani la partid, reprezentând un procentaj prestabilit din valoarea contractelor.

Astfel, în perioada 2011 – 2012, suspectul Ștefan Gheorghe i-a condiționat persoanei numite prin influența sa, că va fi menținută în funcția de conducere la compania națională din energie dacă vor fi atribuite societății reprezentate de Berdilă Horațiu Bruno o serie de contracte de achiziții servicii și produse IT.

În paralel, Ștefan Gheorghe i-a promis lui Berdilă Horațiu Bruno că va interveni la directorul companiei, astfel încât firma omului de afaceri să câștige licitațiile publice organizate, iar în schimb, a pretins și a primit un procentaj cuprins între 10 și 25% din valoarea fiecărui contract astfel încheiat, primind pentru sine și pentru formațiunea politică din care făcea parte suma totală de aproximativ 25.000.000 lei.

Primirea în mod repetat de către suspectul Blaga Vasile, în perioada 2011 – 2012, în trei rânduri, prin interpus, a sumei totale de 200.000 euro, precum și de la suspectul Ștefan Gheorghe a sumei de 500.000 euro, despre a căror proveniență avea cunoștință, prin prisma celor de mai sus, a reprezentat consfințirea înțelegerii anterioare.

Copreședintele PNL Vasile Blaga este audiat, miercuri dimineața, de procurorii DNA Ploiești.

La intrarea în sediul DNA, Blaga le-a declarat jurnaliștilor că a fost sunat și citat telefonic în calitate de suspect.

Întrebat în ce dosar, acesta a afirmat că nu cunoaște acuzațiile care-i sunt aduse și nici motivul pentru care a fost chemat.

R.D.

foto: agerpres.ro