7.5 C
București
joi, 21 noiembrie 2024 - 15:21
No menu items!

Varșovia: Numărul ucrainenilor refugiați în Polonia dispuși să intre în război este ”prea mic”

spot_img

Numărul ucrainenilor dispuși să se alăture Legiunii ucrainene din Polonia a fost „prea mic”, a declarat ministrul polonez al apărării Wladyslaw Kosiniak-Kamysz.

Legiunea a fost prezentată în iulie ca o unitate militară voluntară formată din bărbați ucraineni care trăiesc în Polonia și sunt instruiți de forțele armate poloneze.

”Nu suntem responsabili pentru recrutare, dar numărul de persoane care ar fi trebuit să se prezinte din partea ucraineană este prea mic. Declarațiile de la început au fost foarte optimistee, că ar putea fi formată chiar și o brigadă… câteva mii de oameni. Cu toate acestea, acest lucru nu s-a întâmplat”, a spus ministrul polonez, citat de publicația Kyiv Independent.

Legiunea a fost anunțată ca parte a acordului de securitate semnat de președintele Volodimir Zelenski și premierul polonez Donald Tusk la 8 iulie.

Recrutarea pentru Legiunea ucraineană a fost planificată să fie efectuată de birourile consulare ucrainene. Voluntarii urmau să fie recrutați în conformitate cu legislația Ucrainei și instruiți în Polonia.

„Câteva mii” de persoane s-au înscris pentru a participa la legiune până la 11 iulie, a declarat anterior ministrul polonez de externe, Radoslaw Sikorski.

Potrivit lui Kosiniak-Kamysz, Polonia a instruit aproximativ 20.000 de militari ucraineni care luptă acum pe linia frontului din Ucraina împotriva invaziei ruse.

T. S.