Marian Vanghelie consideră că pactul de coabitare dintre actuala putere şi preşedintele Traian Băsescu nu este o greşeală. Aflat la reuniunea PSD, „Atelierele Viitorului”, Vanghelie a spus că această formulă de coabitare a fost o solutie „intelectuală” prin care s-a încercat strângerea tuturor responsabililor din stat la o masă comună pentru interesul naţional. „Nu ne ajută cu nimic, ca naţiune, scandalul”, a afirmat Marian Vanghelie, care a recunoscut acum că suspendarea lui Băsescu a fost, de asemenea, o greşeală.
„Cred că a fost o greşeală că am vrut să-l suspendăm şi prima, şi a doua oară. Prima dată am susţinut-o, că am fost mai mic şi mai prost, a doua oară am crezut că nu e în regulă”, a declarat Vanghelie în faţa colegilor săi de partid.
De altfel, inclusiv premierul Victor Ponta a ţinut să sublinieze că el nu coabitează cu nici un preşedinte, ci „asigură stabilitatea” şi se pregăteşte de un preşedinte „demn”, cu care să se mândrească. Victor Ponta a recunoscut că există restanţe la capitolul „repararea nedreptăţilor comise în perioada 2010-2011”.
„Imunitatea de care se bucură toţi cei din jurul lui Traian Băsescu este o restanţă pe care mi-o asum şi care explică o anumită nemulţumire care se vede. Constat cu neplăcere că, în acest moment, există zero responsabilităţi stabilite de Parchet pentru perioada de dinainte de mai 2012. Dacă totul a fost perfect şi nimeni nu a încălcat vreo lege şi nu a adus vreun prejudiciu, să iasă doamna Kovesi şi să spună că cei de dinainte au fost perfecţi. Dar mă îndoiesc de faptul că aşa stau lucrurile” , a declarat premierul Victor Ponta.
Nicoleta Vera