-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:38
No menu items!

Vanda Vlasov – revocată din conducerea Curții de Arbitraj a CCIR. Viorel Roș – noul președinte

spot_img

vanda-vlasov

Profesorul Viorel Roș a fost ales președinte al Curții de Arbitraj Comercial a Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), în urma revocării Vandei Vlasov din funcția de prim-vicepreședinte și a demisiei prezentate de președintele Bogdan Olteanu.

Vanda Vlasov este implicată în dosarul în care Mihail Vlasov, tatăl său și președinte suspendat al CCIR, a fost trimis în judecată pentru trafic de influență. Potrivit procurorilor, Mihail Vlasov a cerut mită pentru rezolvarea favorabilă a unui litigiu de la Curtea de Arbitraj Comercial, prin intermediul fiicei sale.

Viorel Roș, născut în 1963, este doctor în drept și profesor universitar la Universitatea Nicolae Titulescu.

Ceilalți membri aleși ai Colegiului de Conducere sunt Dragoș Sitaru, Vasile Oglindă, Stanciu Cărpenaru și Marin Voicu.

Regulamentul Curții de Arbitraj a fost schimbat, fiind prevăzut un Colegiu cu cinci membri, față de nouă în regulamentul anterior.

Vineri este programată o Adunare Generală a CCIR, care ar putea decide eliminarea lui Mihail Vlasov din sistemul cameral.

S.Z.