-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:51
No menu items!

Vânătorii acuzați că au braconat la Cernavodă, eliberați din arest

spot_img

Trei cetăţeni italieni şi şase români, arestaţi preventiv la sfârşitul săptămânii trecute după ce au fost acuzaţi că au braconat la Cernavodă, au fost puşi în libertate de judecătorii Tribunalului Constanţa.

Magistraţii au admis luni seară recursul formulat de cele nouă persoane împotriva măsurii arestării preventive dar le-au impus acestora interdicţia de a părăsi ţara.

Şeful Asociaţiei Judeţene de Vânătoare şi Pescuit Sportiv (AJVPS) Constanţa, Dan Miron, cinci paznici de vânătoare şi trei cetăţeni italieni, printre care şi bărbatul care organiza partide de vânătoare pe fonduri cinegetice din ţara noastră, sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, participaţie improprie la braconaj, complicitate la participaţie improprie la braconaj şi abuz în serviciu în formă calificată.

Săptămâna trecută, peste 20 de persoane, printre care 12 cetăţeni italieni cu vârsta între 50 şi 70 de ani, au fost audiate de poliţiştii constănţeni pentru braconaj cinegetic, în urma unor descinderi efectuate la două hoteluri din Cernavodă unde aceştia se cazaseră.

În timpul percheziţiilor, poliţiştii au descoperit 20 de arme de vânătoare, 7.000 de bucăţi de muniţie şi peste o mie de păsări împuşcate sau capturate în timpul partidelor de vânătoare.

Descinderile au fost făcute de ofiţeri ai Poliţiei Române şi ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.