4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 16:53
No menu items!

Vameșii au confiscat 7.000 de dolari de la un cetățean turc

spot_img
Vameșii au confiscat 7.000 de dolari de la un cetățean turc
foto: pressalert.ro

Vameșii Biroului Vamal Otopeni au confiscat miercuri 7.000 de dolari de la un cetățean turc, în timp ce acesta încerca să îi introducă ilegal în România, informează un comunicat al Autorității Naționale a Vămilor (ANV).

„În data de 12.06.2013, în jurul orei 00.10, inspectorii vamali au selectat pentru control vamal, după ce s-a încadrat pe culoarul verde (nimic de declarat), cetăţeanul turc Y. O., în vârstã de 55 ani, care călătorea pe ruta Istanbul – Bucureşti”, precizează comunicatul.

În urma verificărilor, vameșii au descoperit că turcul avea peste 10.000 de euro și 7.000 dolari, suma pe care putea să o dețină în mod legal fiind cea de 10.000 euro.

Reprezentanții vămii au confiscat cei 7.000 do dolari, lăsându-i doar cei 10.000 de euro. În plus, cetățeanul turc a primit și o amendă de 3.000 lei.

Lucian Mera