2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 12:29
No menu items!

Valeriu Zgonea va solicita urgentarea dezbaterii proiectului de lege privind câinii fără stăpân

spot_img
Valeriu Zgonea va solicita urgentarea dezbaterii proiectului de lege privind câinii fără stăpân
foto: ziuaveche.ro

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat marţi că va solicita urgentarea dezbaterii proiectului de lege privind câinii fără stăpân, aflată la Comisia pentru administraţie şi că va discuta cu premierul Victor Ponta legat de acest subiect.

„I-am rugat pe secretarul general şi pe liderul grupului PSD în această dimineaţă să se intereseze să urgentăm dezbaterea. Sper să găsim o soluţie. Vorbim despre un copil care are patru ani, fiica mea are şase ani şi ştiu despre ce este vorba. Sunt şi eu iubitor de câini, am acasă câini maidanezi şi de rasă, este important să facem ceva cu această problemă şi deja lucrurile sunt exagerate şi cred că noi românii aşa suntem, niciodată nu suntem în stare să facem un lucru înainte, îl facem dacă există un eveniment”, a declarat Valeriu Zgonea.

El a arătat că va discuta în Biroul Permanent şi va cere ca până la săptămâna viitoare Comisia pentru administraţie a Camerei să-şi stabilească cu prioritate dezbaterea proiectului de lege privind câinii fără stăpân.

Valeriu Zgonea a mai spus că nici fostul guvern nu a fost în stare să rezolve această problemă şi a precizat că va discuta cu premierul Victor Ponta pentru găsirea unei soluţii.

„Ştiţi foarte bine povestea aceasta cu opiniile administraţiei publice locale, cu opinia administraţiei centrale, nu e de ieri de astăzi, nici fostul guvern nu a fost în stare să o rezolve. Eu cred că o să discut şi cu primul ministru pe la prânz să găsim o soluţie şi să acţionăm această lege, până la urmă trebuie toţi să ne unim eforturile. Este o dramă ce s-a întâmplat ieri”, a spus Valeriu Zgonea.

El a arătat că la dezbaterea proiectului de lege vor fi chemaţi reprezentanţii organizaţiilor oraşelor şi comunelor, arătând că este obligaţia Parlamentului să rezolve această problemă.

Un copil în vârstă de patru ani a murit luni, după ce a fost atacat de câini maidanezi, în apropierea Parcului Tei, din Sectorul 2, iar fratele acestuia, în vârstă de şase ani, a fost muşcat de un picior, dar a reuşit să fugă şi să-şi anunţe bunica.

Lucian Mera