2.8 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 9:51
No menu items!

Valeriu Zgonea, audiat la DNA Ploiești, sub control judiciar. El a intervenit pentru fiica unui consilier județean

spot_img

Fostul președinte al Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, s-a prezentat miercuri la sediul DNA Ploiești, unde a fost citat pentru audieri într-un dosar privind fapte de corupție.

La ieșirea din sediul DNA, după mai bine de două ore și jumătate de audieri, Valeriu Zgonea a spus, răspunzând unor întrebări ale jurnaliștilor, că este vorba despre o anchetă în stadiu incipient și că nu poate da mai multe amănunte despre aceasta.

Procurorii DNA au dispus punerea lui Zgonea sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, în cauză începând urmărirea penală față de fostul consilier județean PSD de Buzău, Dumitru Dobrică, pentru a cărui fiică a intervenit fostul președinte al Camerei Deputaților să fie numită în cadrul Ministerului Comunicațiilor.

Concret, potrivit procurorilor, în cursul lunii iulie 2012, după ce Valeriu – Ștefan Zgonea a fost numit în funcția de președinte al Camerei Deputaților, Dumitru Dobrică i-a cerut să intervină pentru a o numi pe fiica sa, Ionela Dobrică, președinte al TSD Buăzu, în funcția de președinte al Centrului Național de Management pentru Societatea Informațională din cadrul Ministerului pentru Societatea Informațională. Pentru această intervenție, Zgonea a primit „foloase necuvenite în sumă de aproximativ 52.000 de lei, reprezentând contravaloarea unor servicii de turism (excursie de 4 zile la Viena în intervalul 16-19.05.2013) și cheltuieli legate de construirea unei case de vacanță în județul Covasna.

Ionela Dobrica

„La data de 22.04.2013, ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea Valeriu – Ștefan, persoana respectivă a fost numită în funcția de președinte al Centrului Național de Management pentru Societatea Informațională din cadrul Ministerului pentru Societatea Informațională, deși nu avea pregătire de specialitate în domeniu. Ulterior, tot ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea Valeriu -Ștefan, persoana respectivă și-a păstrat funcția la nivelul administrației publice centrale, fiind numită, la data de 23.01.2014, în funcția de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale”, anunță DNA într-un comunicat.

R.D.