-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 10:38
No menu items!

Valeriu Gheorghiță anunță cea de-a treia doză de vaccin anti Covid-19. Administrarea acesteia, posibil, din luna septembrie

spot_img

Decizia administrării celei de a treia doze anti Covid-19 va fi luată în luna septembrie și aceasta va fi în funcție de numărul de cazuri de coronavirus, varianta Delta care vor fi înregistrate la începutul toamnei. Anunțul a fost făcut de coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță.

 

Cea de-a treia doză va fi administrată în primul rând personalului medical, dar și persoanelor vulnerabile.

„Există discuții în momentul de față legat de administrarea rapelului, sau cum este cunoscut, ca cea de-a treia doză, la persoanele care au un risc crescut de expunere – personalul medical și social și persoanele care se află în evidență cu boli cronice, respectiv persoanele cu vârsta peste 65 de ani”, a spus Gheorghiță.

„Este foarte probabil ca din luna septembrie să avem această decizie. Practic, ar veni la 8 luni de la debutul campaniei de vaccinare”, a adăugat el.

„Este foarte probabil să luăm în considerare istoricul trecerii prin boală. Practic, o persoană care are istoric de trecere prin boală și a fost vaccinată cu două doze nu mai are neapărat indicație de a face rapelul cu cea de-a treia doză, având în vedere că trecerea prin boală este un element important în activarea răspunsului imun”, a adăugat el.

În ultima săptămână au fost înregistrate 26 de noi cazuri de infecție cu tulpina Delta. Până în 25 iulie au fost înregistrate 127 de cazuri cu varianta Delta, a adăugat Gheorghiță.