-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:37
No menu items!

Valentin Rîciu, după ce a demisionat din funcția de consilier al ministrului Carmen Dan: Dosarele în care eram cercetat au fost clasate / DOCUMENTE

spot_img

Fost consilier al ministrului afacerilor interne, Valentin Rîciu, a postat, pe contul său de Facebook, documentele care dovedesc că dosarele în care era cercetat au fost clasate. El a primit deciziile de clasare din partea procurorilor la câteva zile după ce a anunţat că a demisionat din funcția de consilier al ministrului. 

Valentin Rîciu a reiterat că a aflat din presă despre faptul că era cercetat în trei dosare penale, el neştiind despre cercetările în cauză.

Am ales onoarea de a face un pas înapoi pentru că nu mi s-a părut corect ca aceste <<pete>> să fie transferate către ministru ori către Ministerul Afacerilor Interne. Împreună cu avocatul ales am solicitat parchetelor nominalizate de presă să îmi comunice în ce constau dosarele respective, motiv pentru care ulterior, am primit ordonanţele de clasare. Ca poliţist, mă întreb, cum este posibil ca <<sursele>> să ştie mai mult decât trebuia să ştiu eu, repet, cel <<anchetat>>? Mulţumesc tuturor celor care mi-au fost alături în această perioadă dar le mulţumesc şi „prietenilor” care şi-au dat tot interesul ca eu să nu-i mai incomodez. Acestora din urmă le pot spune că principiile lor se ondulează după cum le dictează interesele. Nu mă supăr pe cei care au făcut asta, trebuie să accept faptul că printre noi sunt unii care nu pot mai mult„, a scris, vineri seară, Valentin Rîciu, pe pagina sa de Facebook.

El a postat și deciziile de clasare a dosarelor

Două dintre acestea sunt datate 17 ianuarie 2018, cauzele fiind instrumentate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, în timp ce o a treia ordonanţă de clasare este datată pe 19 ianuarie 2018, dosarul fiind instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti.

Deciziile de clasare vin după ce, pe 16 ianuarie 2018, Valentin Rîciu îşi anunţa demisia din funcţia de consilier al ministrului afacerilor iterne.

„Am decis să-mi încetez activitatea la cabinetul ministrului afacerilor interne. Nu pentru că situaţia mea juridică s-ar fi schimbat cu ceva. După cum am precizat, nu am fost informat despre vreo acuzaţie penală, iar comunicatul public al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este lămuritor. Am discutat astăzi cu ministrul şi decizia aceasta este. Nu am pretenţia de a fi exemplu pentru cineva, dar aşa văd eu ca poliţist responsabilitatea”, scria la acea vreme Valentin Rîciu pe pagina sa de Facebook.

Parchetul General anunţa duminica, cu o zi înainte de demisia lui Rîciu, că a sesizat Inspecţia Judiciară în cazul a două dosare care îl vizează pe Valentin Rîciu, instrumentate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, procurorii constatând că cercetările au fost tergiversate.

R.D.