-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 10:22
No menu items!

Valentin Nedelcu, fostul soț al Manuelei Fedorca, denunțător în dosarul „Bancherii”

spot_img

Valentin Nedelcu, fostul soț al Manuelei Fedorca, denunțător în dosarul "Bancherii"

Valentin Nedelcu, fostul soț al artistei Manuela Fedorca, a dat pe mâna procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) rețeaua „bancherilor”, acuzată de fraudarea cu 85 de milioane de euro a BRD și Volksbank.

În februarie 2011, Nedelcu a fost arestat, fiind cercetat alături de șase complici ai săi, într-un dosar privind obținerea ilegală a unor credite.

Surse judiciare au explicat pentru Sursa Zilei că omul de afaceri a făcut atunci un amplu denunţ în care a nominalizat persoane, între care şi directori ai unor bănci, şi le-a explicat anchetatorilor DIICOT toate dedesubturile mecanismului de fraudare folosit de aceştia.

Pe 11 octombrie anul acesta, Nedelcu a fost condamnat de judecătorii Tribunalului Bucureşti la patru ani de închisoare cu executare în dosarul în care a fost deferit justiţiei pentru iniţiere şi constituire de grup infracţional organizat. Decizia în acest caz nu este însă definitivă, iar dosarul se află în prezent pe masa judecătorilor Curții de Apel Bucureşti.

Cu aproape opt ani în urmă, mai exact în ianuarie 2005, Valentin Nedelcu a fost condamnat la șapte ani de închisoare de magistrații Tribunalului București, într-un dosar privind prejudicierea companiei româno-franceze GMT România cu 2,5 milioane de dolari.

Potrivit plângerii formulate împotriva lui Nedelcu de reprezentanții companiei franceze, acesta ar fi trebuit să folosească banii pentru a achiziționa cereale din România pentru export. El ar fi deturnat însă întreaga sumă către o firmă fondată pe numele cumnatei lui, Liliana Fedorca (sora Manuelei).

În această cauză, alături de Nedelcu – acuzat de deturnare de fonduri – a fost condamnat la cinci ani de închisoare și complicele acestuia, bancherul Florian Berbec (fost director al West Bank).

În 2004, Valentin Nedelcu l-a denunţat la PNA pe fostul directorul general în Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei (MAA) Gheorghe Reman Domocoş, precum şi fosta conducere a ministerului, deferită apoi justiţiei, pentru corupţie.

Cu zece ani în urmă, Nedelcu ar fi dat anumite sume ce ar fi ajuns la fostul ministru al Agriculturii Ioan Avram Mureşan, pentru favorizarea obţinerii unor credite avantajoase şi a unor prime de export la comercializarea unor produse agricole. Mureşan a fost condamnat definitiv, anul acesta, la şapte ani de detenţie.