2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 4:03
No menu items!

Vâlcea: Trei persoane, rănite într-un accident în care au fost implicate patru maşini

spot_img

masina politie

Trei persoane, între care doi copii, au fost rănite, marţi, într-un accident în care au fost implicate patru maşini şi care s-a produs pe DN 64, în judeţul Vâlcea.

În accident, care s-a produs în localitatea Ioneşti, au fost implicate două maşini aflate în trafic şi alte două care staţionau.

În urma impactului, o tânără de 19 ani aflată la volanul uneia dintre maşini şi doi copii în vârstă de 5 şi 6 ani au fost răniţi, însă starea lor nu este gravă.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Vâlcea, cea de-a doua maşină aflată în mişcare şi implicată în accident era condusă de un bărbat de 39 de ani în privinţa căruia poliţiştii au constatat că băuse alcool înainte de a urca la volan, etilotestul indicând 0,44 grame/litru alcool pur în aerul expirat.

R.D.