Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că va trimite Corpul de Control la Spitalului Sf. Pantelimon din Sectorul 2 al Capitalei. Asta după ce procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au primit, astăzi, o sesizare cu privire la un val de morţi suspecte la secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI).
Potrivit unor surse citate de Antena 3 CNN, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au primit o sesizare cu privire la moartea suspectă unor pacienţi internaţi pe secţia ATI de la Spitalul Sfântul Pantelimon.
Conducerea spitalului a confirmat faptul că procurorii au primit o sesizare şi, totodată, a declarat că se va pune la dispoziţia organelor de anchetă. Mai mult, reprezentanţii conducerii spitalului au anunţat că vor demara şi o anchetă proprie pentru a afla ce s-a întâmplat cu exactitate în secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă.
Acest gen de acuzații nu le-am mai întâlnit în cariera mea
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a confirmat ancheta de la Spitalul Sfântul Pantelimon, și a transmis că va trimite Corpul de Control la spital pentru a verifica toate acuzaţiile.
Au mai fost sesizări în cursul acestei săptămân,i maine dimineață Corpul de Control va fi acolo. Sunt reclamații ale unor angajați pe care trebuie să le verific, dacă se dovedesc adevărate vom lua măsuri.
Acolo sunt puse la îndoială compețele profesionale ale medicilor.
Am vorbit directorul, spune ca nici vorbă de așa ceva. Aștept rezultatele Corpului de Control și vom acționa în consecință.
Acest gen de acuzații nu le-am întâlnit pâna acum în cariera mea medicală”, a precizat ministrul Rafila la Antena 3 CNN.
Verificările vin după ce jurnaliștii de la cetățeanul.net au publicat o știre în care afirmă că medici din cadrul secției Anestezie Terapie Intensivă (ATI) ar fi micșorat deliberat doza dintr-o substanță care are rolul de a ține pacienții în viață.
Noradrenalina este utilizată în tratamentul de urgență, în situațiile în care este necesară creșterea imediată a tensiunii arteriale până la valori normale, în caz de scăderea bruscă a acesteia, care îi aduce în pragul decesului.
20 de pacienţi morți în 4 zile
Ministerul Sănătăţii a transmis, joi, că un asistent medical a sesizat că 20 de pacienţi ar fi murit din cauza administrării necorespunzătoare a unui medicament.
”În urma sesizărilor primite de la directorul de îngrijiri al Spitalului Clinic de Urgenţă Sf. Pantelimon care se refereau la împiedicarea exercitării atribuţilor sale în cadrul spitalului, ministrul Sănătăţii a decis trimiterea Corpului de Control pentru verificarea aspectelor sesizate”, a anunțat Ministerul Sănătăţii.
Sursa citată precizează că managerul spitalului a fost informat în scris de către directorul de îngrijiri că există informaţii provenite de la un asistent medical (nenominalizat), că în perioada 4-7 aprilie, în cadrul secţiei ATI ar fi decedat 20 de pacienţi printr-o administrare incorectă a unui medicament.
”Conducerea spitalului a alcătuit o comisie formată din medici din alte secţii care să verifice aspectele sesizate. De asemenea, şi Corpul de Control al Ministrului Sănătăţii se va implica în verificarea acestor acuzaţii grave legate de siguranţa pacienţilor. Fiind vorba de o activitate profesională medicală s-a solicitat sprijinul Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti, iar concluziile, dacă se impune, vor fi înaintate şi altor instituţii abilitate”, a adăugat Ministerul Sănătăţii.
Adina Silav