1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 22:20
No menu items!

Val de îmbolnăviri cu gripa A la copii. Sute de cazuri, cu febră și manifestări respiratorii, doar în ultimele două zile

spot_img

Prof. univ. dr. Mihai Craiu, medic primar pediatrie la Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi a Copilului „Alessandrescu – Rusescu” Bucureşti, a declarat într-un interviu acordat News.ro că la compartimentul de primiri urgenţe al Institutului ajung tot mai mulţi copii cu viroze respiratorii, 8 din 10 copii, ca normă a ultimelor zile. Cei mai mulţi dintre cei testaţi au gripă de tip A, mai spune medicul.

„Este cum era de aşteptat să se întâmple, au fost din ce în ce mai multe cazuri, şi asta pentru că vremea a păcălit pe multă lume – alternanţele astea de vreme un pic mai rece cu una mult mai caldă – a creat o falsă senzaţie de siguranţă şi atunci oamenii au ieşit în spaţii publice, în spaţii publice închise, dacă ne uităm sunt pline mall-urile şi locurile de joacă de copii foarte mici, iar aceştia evident că stau unul lângă altul, strănută, se ating, tuşesc, deci nimic neobişnuit.

Ceea ce este o normă a ultimelor zile este că 8 din 10 copii prezentaţi la compartimentul de primiri urgenţe au boli acute cu febre şi manifestări respiratorii. Cei mai mulţi dintre cei testaţi au gripă, gripă de tip A, astea sunt datele ultimei săptămâni. 

Şi astăzi şi ieri au fost peste 200 de prezentări, 220 de prezentări, ceea ce e mult mai mult decât vedem noi în mod obişnuit. Vara, în plină perioadă de enterocolite şi deshidratări avem cam 150 de prezentări pe zi, vă daţi seama că numărul ăsta a fost depăşit cu foarte mult.

Există şi alte explicaţii în afară de vreme, e o perioadă specială, e o perioadă de sărbători, o bună parte din colegii noştri din reţeaua de medicină de familie au şi ei dreptul legal la concediu, deci au dat sfaturile telefonic sau prin alte mijloace de comunicare celor care le-au solicitat, dar mulţi părinţi au alte aşteptări, un pic nerealiste, şi pentru orice fel de suferinţă acută vin la compartimentul de primiri urgenţe”, a explicat Dr. Craiu. 

R. Dan