-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:44
No menu items!

Val de demisii la Malaysia Airlines, după cele două tragedii aviatice din acest an

spot_img

Malaysia Airlines a precizat că 186 dintre angajaţii din rândul personalului navigant au părăsit compania în primele şapte luni ale anului

malaysian

Cel puţin 186 de membri ai personalului navigant al Malaysia Airlines au părăsit compania aeriană afectată de două catastrofe aviatice în cursul acestui an, a anunţat marţi compania, numeroşi dintre cei care au demisionat invocând drept motive presiunile familiale și teama pentru siguranța lor, potrivit AFP. 

Compania din această mică ţară din Asia de Sud-Est, care, înainte de începutul acestui an, beneficia de o bună reputaţie în privinţa siguranţei, s-a aflat în pragul unei crize după o dublă tragedie: un avion cu 239 de persoane la bord a dispărut misterios între Kuala Lumpur şi Beijing la 8 martie (zborul MH370), iar un alt aparat, cu 298 de persoane la bord, a fost doborât de o rachetă la 17 iulie (zborul MH17) deasupra Ucrainei, într-o zonă controlată de separatiştii proruşi.

Malaysia Airlines a precizat că 186 dintre angajaţii din rândul personalului navigant au părăsit compania în primele şapte luni ale anului, mulți dintre ei invocând presiuni familiale din cauza celor două catastrofe aviatice.

Abdul Malek Ariff, secretarul general al sindicatului personalului navigant, a declarat luni pentru cotidianul Edge Financial Daily că însoţitoarelor de bord „le este acum teamă de zbor”.

Deficitul în rândul personalului navigant îi obligă astfel pe însoţitorii de zbor să lucreze până la 12 ore pe zi, a adăugat liderul acestui sindicat reprezentând 8.000 de salariaţi ai companiei, cu 19.500 de angajaţi.

Malaysia Airlines a precizat că le oferă consiliere psihologică anagajaţilor companiei.

D.M.