-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:02
No menu items!

Val de aer polar peste România. COD GALBEN și PORTOCALIU de ploi abundente. HARTA zonelor afectate

spot_img

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un Cod galben de ploi, valabil de luni dimineaţa până marţi seara, în mare parte din ţără. Tot de luni, de la ora 12.00, până marţi, la ora 18.00, va fi în vigoare un Cod portocaliu de ploi în zonele deluroase şi montane ale judeţelor Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş şi Dâmboviţa. De asemenea, meteorologii atrag atenţia că temperaturile vor scădea de la o zi la alta, astfel încât, la mijlocul săptămânii, vremea va deveni rece în toată ţara. La munte, la altitudini mari, trecător vor fi precipitaţii mixte.

Astfel, potrivit meteorologilor, avertizarea Cod galben se referă la: ploi însemnate cantitativ; intensificări ale vântului la munte, în intervalul de valabilitate: 23 octombrie, ora 10.00 – 24 octombrie, ora 23.00

Din dimineaţa zilei de luni, 23 octombrie, aria ploilor se va extinde dinspre vest, cuprinzând treptat cea mai mare parte a ţării. În intervalul menţionat, în Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei (inclusiv în zona municipiului Bucureşti), local în Transilvania, precum şi în zonele montane şi submontane, se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi local 20-30 l/mp şi izolat 40 l/mp.

În zona Carpaţilor Meridionali şi a Carpaţilor de Curbură, se vor cumula cantităţi de apă pe arii extinse între 30 şi 50 l/mp şi izolat peste 60 l/mp.

Vântul va avea intensificări, local şi temporar, în majoritatea regiunilor, cu viteze de 50-55 km/h, iar la munte, cu precădere în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali, vor fi rafale de peste 70-80 km/h.

Temperaturile vor scădea de la o zi la alta, astfel încât la mijlocul săptămânii vremea va deveni rece în toată ţara. La munte, la altitudini mari, trecător vor fi precipitaţii mixte.

Avertizarea Cod portocaliu se referă la ploi abundente, în intervalul de valabilitate: 23 octombrie, ora 12.00 – 24 octombrie, ora 18.00

Zone afectate: zona deluroasă şi montană a judeţelor Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş şi Dâmboviţa

În intervalul menţionat, în zona deluroasă şi montană a judeţelor Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş şi Dâmboviţa cantităţile de apă vor depăşi pe arii extinse 50-60 de litri/metrul pătrat şi izolat 80 l/mp.