1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 22:25
No menu items!

Vacanță în Sicilia de la 250 euro. Cum să-ți organizezi singur un city-break ieftin în vârful „Cizmei Italiene”

spot_img

O vacanță în Sicilia poate fi remediul perfect pentru episodul rece care a traversat România în ultimele săptămâni. Clima mai blândă din Mediterană, peisajele superbe și istoria concentrată în „vârful de cizmă” al Peninsulei Italiene sunt doar câteva motive pentru a-ți organiza singur un city-break ieftin în Sicilia. 

Sicilia, cea mai mare insulă din Mediterana, este imaginea „vârfului de cizma” – conturul granițelor Italiei. Istoria sa bogată se reflectaă în situri, asemeni Vaii Templelor, unde se află ruinele a șapte temple monumentale în stil arhitectural doric. De asemenea, este binecunoscut faptul că pe marginea estica a Siciliei se află Muntele Etna, unul dintre cei mai înalți vulcani activi din Europa.

Ce poți vizita într-o vacanță în Sicilia

Catania – Orice vacanță în Sicilia trebuie să pornească din Catania, orașul baroc al Italiei, aflat la baza vulcanului Etna, la Marea Ionică. Centrul vechi trebuie să-l puneți pe lista de văzut. Vă va fascina, veți descoperi un labirint de străduțe pavate cu roci vulcanice, unde fiecare balcon, fiecare clădire este un spectacol de culori, care poartă amprenta anilor din urmă. Zăboviți aici la o terasă ca să luați pulsul locului. Este farmec autentic sicilian. Să nu ratați piața de pește, impunătoarea catedrală Saint Agata, Piața Duomo și Amfiteatrul Roman.

Vulcanul Etna – Nu poți merge în vacanță în Sicilia și să ratezi unul dintre cele mai emblematice peisaje ale acesteia. Ca să urci pe Etna, unul dintre cei mai activi vulcani ai lumii, cel mai ușor este să luați telecabina din Nicolosi, de la 1900 de metri altitudine. Puteți ajunge aici cu excursii organizate, dar și cu mașină închiriată, așa cum am făcut noi. Telecabina urcă până la 2500 de metri în cam 10 minute. Costă 30 de euro dus-întors pentru adulți și 23 de euro pentru copii, iar biletul ți-l cumperi direct de la casele de bilete din Nicolosi.

Este necesar să vă îmbrăcați gros, cu hanorace și bocanci de munte și să nu vă lăsați păcăliți că, la nivelul mării, sunt 35 de grade. Pe vulcan, la acea înălțime este foarte frig și bate vântul. 

Siracuza – O vacanță în Sicilia îți va oferi ocazia de a vizita și unul dintre cele mai vechi orașe ale lumii. Vorbim, bineînțeles, despre Siracuza, locul unde s-a născut Arhimede, unde a pictat Caravaggio, un adevărat muzeu în aer liber.  Puteți vizita Teatrul Grec, Insula Ortigia, Piața Duomo, Templul lui Apollo, Urechea lui Dionisos – peștera în formă de ureche, cu o acustică specială, Piața Arhideme, Castelul Maniace, Fântâna Zeiței Diana. 

 

Taormina – este celebrul sat cocoțat pe o stâncă, cu case medievale colorate, care par că se prăvălesc în mare, considerat cea mai mare atracție turistică a Siciliei. Este locul unde veneau în vacanță Goethe, Alexandre Dumas și starurile anilor ‘50 de la Hollywood – de la Ingmar Bergmann până la Gregory Peck și Elisabeth Taylor. Plimbă-te pe Corso Umberto I ca să-i simți atmofera!  De sus, se poate coborî cu funicularul până la plajă, celebra plajă a vedetelor de la Hollywood.

Isola Bella – Dacă spui Taormina, spui și Isola Bella, perla Mării Ionice și simbolul Taorminei. Este o plajă spectaculoasă, cu ape turcoaz, și merită să fie văzută. Ajungi din Taormina cu telecabina. Isola Bella este, de obicei, foarte aglomerată și foarte scumpă, de exemplu, un sezlong costă 25 de euro. Pont: Să vă luați încălțăminte de protecție dacă vreți să faceți baie, pentru că locul este stâncos.

 

Cefalu – este considerat unul dintre cele mai frumoase sate ale Italiei, un magnet pentru turiștii din întreaga lume. Este situat la o oră distanță de Palermo și este dominat de Templul Dianei, aflat, pe un deal, la 270 de metri înălțime. Cu o arhitectură barocă, cu clădiri impunătoare și catedrale medievale, și, evident, străduțe înguste, pline de farmec, Cefalu te va cuceri. Are și o plajă celebră, plaja Cefalu.

Messina – este cel de-al treilea oraș ca mărime al Siciliei, după Palermo și Catania, port – poarta de intrare în Sicilia, aflat în cel mai nordic punct al insulei, aproape de coasta Italiei. De aici în zilele senine, vezi clar coasta Calabriei. Merită să vedeți Piazza del Duomo, pentru a vă plimba, în centru, pe o promenadă superbă, cu palmieri și clădiri superbe, și pentru siturile culturale.

Vacanță în Sicilia: cât te va costa drumul?

La sfârșitul lunii ianuarie, prețurile biletelor de avion cu destinația Sicilia (Catania) pornesc de la 52 de euro dus-întors. Pentru un loc într-un zbor care decolează în seara de 26 ianuarie de pe Aeroportul Henri Coandă către Aeroportul din Catania, puteți încă să găsiți bilete de la operatorii low-cost mai ieftine de 100 de euro cu retur pe 29 ianuarie.

Atenție, însă: prețurile au variații semnificative de la o zi la alta. Cu cât vă luați biletele mai din timp, cu atât veți reduce semnificativ costurile city-break-ului în Sicilia. 

Pentru cazare, prețurile variază în funcție de acomodări și condițiile în care vreți să vă petreceți vacanța în Sicilia. Dacă optați pentru hotel de trei stele, prețurile pe o noapte (adult în cameră doublă) pornesc de la 800 de lei pentru trei nopți, în același interval – tarife valabile un loc într-o cameră dublă, la mai multe hoteluri de trei stele din Catania, pentru același interval (26-29 ianuarie). 

Este important să menționăm și că prețurile sunt disponibile pentru rezervare pe platforma Booking.com. Deseori, dacă avem timp să căutăm, pe platformele mari care reunesc oferte de la hotelieri vom putea găsi camere cu discount-uri considerabile. Regula nu se aplică însă mereu – uneori hotelurile își permit să ofere prețuri mai bune dacă rezervăm direct, fără intermediari. De aceea, specialiștii în travel ne recomandă să verificăm întotdeauna prețul unei nopți de cazare pe mai multe platforme și, atunci când este posibil, direct cu angajații hotelului. 

Amalia-Alessandra

Prețurile pentru biletele de avion și cazare sunt valabile la data publicării acestui articol. Ele pot suferi modificări ulterioare.