În stațiunea Olimp din județul Constanța a fost activat, joi dimineață, planul roșu de intervenție, după ce mai multe persoane cazate în hotelul Crișana au apelat 112 și au semnalat stări de rău, greață și vărsături.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, după evaluarea medicală, 8 persoane au fost preluate și transportate la spital, conștiente, pentru investigații suplimentare.
Alte 7 persoane, cu aceleași simptome, s-au deplasat cu mijloace proprii la CPU Mangalia.
La hotelul respectiv este cazat un grup format din 120 de studenți.
Serviciul Român de Informații (SRI) a anunțat într-un comunicat că hotelul unde a a vut loc evenimentul este în proprietatea sa și că a început verificări legate de situația celor care au acuzat stări de rău.
D.Constantin