4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 18:39
No menu items!

USR vrea să revină la guvernare. Obiectivele politice ale formațiunii, prezentate de Cătălin Drulă în Comitetul Politic

spot_img

Președintele USR Cătălin Drulă și-a prezentat, sâmbătă, în Comitetul Politic al formațiunii, principalele obiective politice. Drulă a punctat că USR trebuie să revină la guvernare pentru a implementa „cel mai amplu program de reforme al României de după 1989, Programul Național de Redresare și Reziliență”.

Drulă a vorbit, de asemenea, despre viitorul României și despre cum ar putea USR să schimbe România, în prezent „sufocată între un mamut corupt și birocratic și un băiat de la galerie care se închipuie lider extremist”.

„Sunt trei lucruri pe care USR le va face pentru ca România să devină țara pe care ne-o dorim: oprim risipa din bani publici, investim în prioritățile adevărate ale țării, precum Educație, Sănătate, autostrăzi, energie verde și un mediu sănătos, promovăm în administrație oameni onești, profesioniști și muncitori”, a spus Cătălin Drulă.

„În jurul nostru sunt din ce în ce mai mulţi oameni care sunt îngrijoraţi. Şi pe bună dreptate. Pentru că acestei guvernări nu îi pasă de oameni. Celor de la PSD şi de la PNL le pasă doar de ei, de contractele lor, de licitaţii aranjate, nepotisme, reţele clientelare. De asta le pasă lor. Şi de ani de zile PSD şi PNL cu patronul lor Iohannis în frunte sădesc un demon al neîncrederii în această societate. Vor să ne facă să credem că atât se poate, că nu există mai bine. Eu cred că se poate mai bine, mult mai bine”, a transmis liderul USR.
 
El a mai precizat că PSD şi PNL nu mai sunt partide, ci au devenit o formă de organizare a birocraţilor.
 
„Uşile USR sunt larg deschise pentru cei care vor să ni se alăture pentru că astăzi, România este sufocată între un mamut corupt şi birocratic şi un băiat de la galerie care se închipuie lider extremist. Avem pe de o parte PSD şi PNL, cele două partide care nu au nicio diferenţă între ele şi care nici nu mai sunt partide, de fapt. PSD şi PNL au devenit o formă de organizare a birocraţilor şi a politicienilor care deţin funcţii cu unicul scop de a deţine acele funcţii în continuare. Nu mai au idei, ideologie, doctrine, crez. Pufnesc dacă aud aceste cuvinte. Singura preocupare este cum să rămână la putere. Atâta tot. Şi nu ca să rămână la putere ca să facă ceva cu puterea pentru oameni, ci ca să facă ceva doar pentru ei. Iar în partea cealaltă este AUR, galeria de fotbal care dacă ar pune mâna pe putere ar scoate România din UE şi NATO şi care ar interzice drepturile şi libertăţile a milioane de românce şi români. USR este singura forţă politică care vrea şi poate să transforme România într-o ţară modernă, cu adevărat liberală şi europeană”, a mai declarat Cătălin Drulă.
 
Raluca Dan