2 C
București
luni, 18 noiembrie 2024 - 17:36
No menu items!

USR: „Un ministru de interne care face licitații cu dedicație pune în pericol aderarea la Schengen”

spot_img

Nemulțumit de amânarea dezbaterii moțiunii simple inițiate de USR împotriva ministrului Afacerilor Interne Lucian Bode, președintele USR, Cătălin Drulă, a cerut marți, într-o declarație de presă susținută la Parlament, demiterea ministrului Bode. El l-a acuzat pe Lucian Bode că prin licitația presupus a fi fost organizată „cu dedicație” pentru BMW-urile poliției rutiere pune în pericol aderarea României la Schengen.

„Avem un stat capturat, patronat de Don Klaus de la Cotroceni, Il Capo care coordonează mafia ce periclitează aderarea la Schengen. E foarte grav în contextul aderării la Schengen. Un ministru corupt pune în pericol aderarea la Schengen”, a spus marți Drulă.

El l-a acuzat pe Lucian Bode că a refuzat să vină la dezbaterea moțiunii simple din Parlament, depusă de USR și Forța Dreptei.

„Suntem în ceasul 13, aderarea la Schengen e un obiectiv pe care USR îl susține fără rezerve, România merită să intre Schengen. Acuzațiile de corupție asupra clasei politice sunt problema. Un ministru de Interne care face licitații cu dedicație – BMW pentru poliția rutieră, apoi pentru poliția de frontieră – pune în pericol acest obiectiv. Fac apel la organele abilitate să facă lumină în acest caz”, a mai spus Drulă.

Raluca Dan