Participanţii au purtat câte trei trandafiri roşii şi pancarte cu mai multe mesaje: „Cum se plăteste mărţişorul de 9 milioane euro pentru dna. Iohannis – actor debutant 1.038 ani de muncă”, „Cum se plăteste mărţişorul de 9 milioane euro pentru dna. Iohannis – un profesor debutant 1.050 de ani de muncă”, „Nu i-a ajuns dulapul de 2 m şi-a luat unul de 67 m”.
„Este a cincea zi de sfidare. Cerem nişte răspunsuri foarte clare din partea Guvernului şi a RA-APPS pentru că românii trebuie să ştie ce se întâmplă cu banii lor, să ne spună cine este beneficiarul acestui palat de 7 – 9 milioane de euro cu care puteau fi modernizate trei şcoli sau puteau fi acoperite fondurile necesare pentru masă caldă în şcoală pentru 145.000 de elevi timp de un an”, a declarat deputata USR Diana Stoica.
Ea a spus că „partidul unic PSDPNL sparge peste 7 milioane euro din banii publici”.
„Nu am primit până astăzi nicio explicaţie pentru acest tun din banii românilor”, a completat Stoica.
Deputata Diana Buzoianu a afirmat, la rândul său, că preşedintele Klaus Iohannis a muncit „zero zile” pentru „palatul pe care se pregăteşte să şi-l ia”.
„Luxul lui Iohannis îl plătim noi toţi din banii noştri, din taxele şi din impozitele pe care noi le plătim, doar că vedem cu toţii: Iohannis pentru palatul pe care se pregăteşte să şi-l ia a muncit zero zile. În schimb, dacă este să ne uităm la cât muncesc oameni cu meserii reale în România: un actor debutant ar trebui să muncească 1.038 de ani ca să poată să beneficieze de o vilă de 9 milioane de euro, un profesor debutant 1.050 de ani, un asistent medical debutant 745 de ani, un profesor cu 25 de ani vechime 660 de ani”, a susţinut Buzoianu.
D.Constantin