-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:25
No menu items!

USR-PLUS va stabili cu Dan Barna dacă se prezintă azi la ședința de Guvern. „Nu putem aștepta să avem niște poziții și mucles”

spot_img

Toți miniștrii USR-PLUS vor avea o ședință cu vicepremierul Dan Barna, la ora 12, pentru a stabili dacî vor participa la ședința de Guvern reprogramată pentru ora 13.

Alianța USR PLUS a anunțat că Florin Cîțu nu mai are susținerea Alianței USR PLUS pentru rămânerea în funcția de prim-ministru și a cerut de urgență o ședință a Coaliției pentru a discuta retragerea sprijinului politic pentru premier, după ce prim-ministrul l-a revocat din funcția de ministru al Sănătății pe Vlad Voiculescu.

Totodată, miniștrii USR-PLUS nu au participat la ședința de Guvern de ieri, programată pentru ora 13, după anunțul revocării lui Vlad Voiculescu.

La ședințele de Guvern pot participa însă secretarii de stat din ministere, care au atribuții delegate în acest sens. Ori, la fiecare minister care aparține USR-PLUS, PNL are cel puțin un secretar de stat pe care îl poate convoca la ședințele Executivului.

Dan Barna le-a explicat colegilor, într-un  mesaj intern citat de hotnews.ro, că ” este despre a fi respectați ca parteneri de coaliție și asta e o miză pe care dacă nu o câștigăm, degeaba mai stam la guvernare, pentru că nu putem accepta percepția lor că suntem vreun UNPR, bucuroși să avem niște poziții și mucles. Aici ne-au judecat greșit crezând că o înghițim fericiți fără să mai zicem ceva”.