4.1 C
București
marți, 24 decembrie 2024 - 1:22
No menu items!

USR PLUS cere Curții Constituționale să dezbată urgent sesizarea privind moțiunea

spot_img

USR PLUS a cerut președintelui Curții Constituționale, Valer Dorneanu, preschimbarea termenului stabilit pentru dezbaterea sesizării privind moțiunea de cenzură.

USR PLUS a transmis că, la 11 zile de la citirea moțiunii de cenzură, parlamentarii sunt în continuare împiedicați să se pronunțe prin vot asupra demersului USR PLUS de înlăturare a premierului Florin Cîțu. Iar, “blaturile din Parlament” blochează un drept constituțional al senatorilor și deputaților doar pentru ca actualul premier să fie menținut în funcție până după congresul PNL.

„Am solicitat Curții Constituționale să judece cu celeritate sesizarea de neconstituționalitate formulată de Guvernul României. Articolul 113 din Constituție stipulează foarte clar că moțiunea trebuie dezbătută și votată după 3 zile de la citirea ei. Consider că termenul de 28 septembrie este prea îndepărtat, iar instrumentul juridic al moțiunii de cenzură este, astfel, golit de conținut. Din acest motiv am cerut devansarea acestei date pentru una cât mai curând posibilă”, declară Anca Dragu, președintele Senatului.

Deputata USR PLUS Oana Murariu a precizat că Curtea Constituțională este învestită cu prerogativa de a soluționa blocajul de la nivelul de vârf al statului, iar orice zi de întârziere adâncește acest blocaj.

„În cazul respingerii cererii, Curtea va fi datoare să vină cu o explicație solidă, încărcătura acesteia neputând constitui motiv suficient într-o situație de criză politică și paralizare a unui instrument democratic”, susține deputata.

Curtea Constituțională a decis ca dezbaterea asupra sesizării premierului Florin Cîțu asupra moțiunii de cenzură a celor de la USR PLUS AUR să aibă loc pe data de 28 septembrie. Practic, la trei zile după congresul PNL în care se va decide șefia partidului.

                                                                                                                    Adina Silav