1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 22:12
No menu items!

USR depune moțiune simplă împotriva ministrului de Interne: ”Bineînțeles, responsabilul principal este la Cotroceni”

spot_img

USR depune, alături de Forța Dreptei, o moțiune simplă contra ministrului de Interne, Lucian Bode, și îl cheamă în Parlament pe Bogdan Aurescu, ministrul de Externe, pentru a da explicații după eșecul aderării României la Schengen. 

”Depunem moțiune împotriva ministrului de Interne, Lucian Bode. Am spus de acum o lună că pune în pericol intrarea în Schengen, iată că s-a concretizat exact ceea ce am spus. Pentru acest eșec major al politicii externe românești trebuie să existe asumare și responsabil. Bineînțeles, responsabilul principal este la Cotroceni, șeful diplomației și politicii externe a României, Klaus Iohannis, care s-a ascuns, care nu are timp să vină în fața Parlamentului, în fața poporului, să dea explicații, ci postează mesaje pe Facebook,” a transmis Cătălin Drulă, președintele USR.

Bogdan Aurescu, ministrul de Externe al României, va fi de asemenea chemat în Parlament pentru a da explicații.

„Am depus și o cerere de chemare în Parlament a ministrului Aurescu, la Ora Guvernului, pentru a da explicații în acest caz. Vorbim de un eșec colosal, e absolut rușinos ce se întâmplă, e probabil cel mai mare eșec al diplomației românești din ultimii 20 de ani”, a precizat Cătălin Drulă.

Liderul Forţa Dreptei, Ludovic Orban a amintit că în urmă cu o lună, au depus împreună cu USR o moţiune simplă împotriva ministrului Lucian Bode, atrăgând atenţia că acesta este ”ca un cui în talpa României, în drumul spre Schengen şi reprezintă o mare vulnerabilitate cu privire la aderarea României”.

”Atunci, majoritatea PSD-PNL-UDMR l-a ţinut în braţe pe Lucian Bode şi deşi am avertizat asupra riscurilor ca România să nu obţină un succes în aderarea la Schengen, cu ministrul Bode la Consiliul JAI, practic România a înregistrat în eşec major, al actualei coaliţii”, a spus Orban, potrivit News.ro.

”Astăzi, venim din nou cu o moţiune contra ministrului de Interne, pentru a oferi ocazia majorităţii parlamentare să îşi spele păcatele şi să voteze moţiunea, astfel încât să plătească cine este responsabil pentru gravul eşec”, a spus Orban.

                                                                                                                    Adina Silav