-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:22
No menu items!

USR acuză PSD că a furat proiectul de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor: Copy-paste!

spot_img

Parlamentarii USR le cer celor de la PSD să voteze proiectul de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor depus deja pe formațiunea din opoziție în urmă cu un an, nu pe cel pe care social-democrații se laudă că l-au depus acum, pe 6 iunie. USR acuză social-democrații că au făcut copy-paste de pe proiectul lor.

PSD a anunțat, marți, 6 iunie, că a inițiat un proiect de lege pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. Numai că, la o analiză mai atentă, proiectul seamănă foarte bine cu cel depus pe 6 mai 2022 de USR.

„PSD vine și depune propriul proiect de eliminare a pensiilor speciale. Proiect care – ce să vezi? – este identic cu proiectul USR. Noi credem că este doar încă un joc de glezne la finalul căruia parlamentarii să rămână cu pensiile speciale, unele dintre ele de peste 10.000 de lei. Așa că insistăm să fie pus în circuit parlamentar proiectul USR, iar PSD să explice românilor de ce nu a făcut nimic timp de 13 luni, pentru ca acum să vină domnul Simonis cu un proiect la indigo, în care nici măcar alinierea paragrafelor nu a schimbat-o”, a declarat Ionuț Moșteanu, liderul grupului USR din Camera Deputaților și purtătorul de cuvânt al partidului.

USR a depus proiectul de lege pentru eliminarea pensiilor speciale pe 6 mai 2022, după ce Curtea Constituțională a decis că beneficiile sunt constituționale. Parlamentarii din opoziție mai susțin că în ltimul an, au depus nenumărate cereri pentru ca proiectul să intre în dezbatere.

M. Nedelcu