4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 16:45
No menu items!

USR acuză Guvernul că, înaintea vacanţei de Ziua Naţională, a introdus taxa pe soare: „Noaptea ca hoții”

spot_img

Uniunea Salvaţi România solicită guvernanţilor stoparea publicării în Monitorul Oficial şi refacerea ordonanţei de urgenţă pentru completarea cadrului legal de promovare a utilizării energiei din surse regenerabile, acuzând faptul că Guvernul PSD-PNL a emis o ordonanţă de urgenţă care „inventează o nouă taxă în plină criză energetică: taxa pe soare”. Ordonanța a fost emisă chiar înaintea  de Ziua Națională, „noaptea ca hoții”, transmite USR.

Potrivit unui comunicat al USR, „taxa pe soare” vizează cetăţenii şi firmele care au investit în panouri fotovoltaice, produc curent şi îl consumă în propria gospodărie sau firmă.

„Cetăţenii şi firmele vor fi obligaţi de stat să monteze contoare speciale, diferite de contoarele legate la reţelele naţionale de energie, doar pentru a putea fi taxaţi pentru energia produsă de ei, consumată tot de ei”, se susţine în comunicat.

În context, Cristian Ghinea, coordonatorul Departamentului de Politici Publice al USR, afirmă că măsura a fost luată de Guvern pentru a proteja „monopolul şi piaţa captivă a companiilor energetice”.

„România este un stat european care doreşte să treacă pe energie verde cât mai mult posibil. Primim şi o grămadă de bani europeni pentru asta, pe care PSD şi PNL nu sunt în stare să îi investească. Acum, inventează o nouă taxă, pentru a opri românii să devină prosumatori. De ce? Pentru că monopolul şi piaţa captivă a companiilor energetice de stat trebuie protejate. Chiar cu preţul sacrificării producţiei de energie în plină criză energetică”, spune Cristian Ghinea.

Faţă de cele menţionate, USR cere stoparea publicării în Monitorul Oficial a acestei ordonanţe de urgenţă, considerând că pune în pericol toate ţintele de investiţii în energie regenerabilă.

„Statul ar trebui să încurajeze cetăţenii şi firmele să devină prosumatori şi să elimine birocraţia în domeniu. Cumulând puterea mică a celor mulţi, vom putea asigura mai repede independenţa energetică a ţării şi vom creşte potenţialul de export de energie. În ultimii ani, 23.785 de prosumatori au ridicat instalaţii cu o putere de peste 213 MW. Este cea mai mare investiţie în energie din România din ultimii ani şi a fost făcută de mulţi cetăţeni şi companii, din banii lor: peste 200 de milioane de euro (estimare)”, afirmă USR.

În schimb, susţin reprezentanţii USR, Ministerul Energiei nu este în stare să folosească banii europeni din două surse de finanţare importante: „500 de milioane de euro din PNRR (negociate de USR) pentru panouri fotovoltaice; 1,4 miliarde de euro are România din Fondul de Modernizare al UE”.

Marţi, Guvernul a aprobat ordonanţa de urgenţă pentru completarea cadrului legal de promovare a utilizării energiei din surse regenerabile, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.

„Acest act normativ a contribuit la îndeplinirea obiectivelor de reducere a gazelor cu efect de seră într-un mod cât mai rentabil, cu mixuri energetice cu capacitatea specifică de producere a energiei din surse regenerabile de care ţara noastră dispune. În plus, pentru promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, pentru următorii ani până în 2030, se accelerează implementarea proiectelor de investiţii care sunt realizate prin finanţarea prevăzută prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, componenta 6, respectiv componenta energie”, a declarat Cărbunaru, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Prin acelaşi act normativ, a adăugat el, ordonanţa de urgenţă stabileşte scheme de sprijin pentru energia din surse regenerabile, stabilitatea sprijinului financiar, calcularea ponderii energiei din surse regenerabile, precum şi o procedură de notificare simplă pentru racordările la reţea ale instalaţiilor, alături de adoptarea pe scară largă a utilizării energiei din surse regenerabile în sectoare precum transporturi, prosumatori sau comunităţi de energie din surse regenerabile.

                                                                                                               Adina Silav