-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:55
No menu items!

Următorul Papă ar putea fi african

spot_img

Imediat după anunțul Papei Benedict al XVI că demisionează din postul de Suveran Pontif, la casele de pariuri au început să se numere favoriții pentu ocuparea scaunului de la Vatican.

Potrivit pariorilor, principalii favoriți pentru înlocuirea lui Benedict al XVI-lea sunt cardinali din Canada, Nigeria sau Ghana. Pe primul loc la casele de pariuri se află cardinalul Francisc Arinze, din Nigeria, în vârstă de 80 de ani, cu o cotă d 2-1, potrivit casei de pariuri William Hill din Londra. Pe următorul loc este cardinalul Peter Turkson, în vârstă de 64 de ani, din Ghana, cu 5-2 cotă, iar al treilea favorit este canaianul Marc Ouellet, de 68 de ani.

Casa de pariuri Paddy Power oferă 6-4 cotă pentru ca următorul Papă să fie italian, iar 2-1 pentru un Papă african și 10-3 pentru un Suveran Pontif din America de Sud.

Un fulger peste Vatican

 

La câteva ore de la anunțul făcut de Papa Benedict al XVI-lea privind renunțarea la funcția de Papă, cupola Catedralei Sfântul Petru din Vatican a fost lovită de un fulger.

Abdicarea lui Benedict, fostul cardinal Joseph Ratzinger, este prima de acest fel din ultimii 600 de ani.

E.S.