3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 15:12
No menu items!

UPDATE Surse oficiale: Nu s-a luat nicio decizie în privinţa schimbării lui Pop de la şefia ANAF

spot_img

Surse oficiale: Nu s-a luat nicio decizie în privinţa schimbării lui Pop de la şefia ANAF

  • UPDATE

O posibilă schimbare a lui Şerban Pop de la șefia ANAF va fi anunţată în această seară, după ce o decizie concretă va fi luată în cadrul discuţiilor USL, care încep la ora 18.00, la Palatul Parlamentului.

Schimbarea lui Şerban Pop de la şefia Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) se discută de mai multă vreme, însă, momentan, nu s-a decis nimic, ne-au declarat surse apropiate discuţiilor. Numele dorit de ministrul finanţelor, vicepremierul Daniel Chiţoiu, la conducerea Fiscului este secretarul de stat în Ministerul Economiei, Gelu Ştefan Diaconu.

Informaţia potrivit căreia Pop a fost schimbat cu Diaconu vine în contextul în care, încă de la începutul acestui an, ministrul Finanţelor doreşte înlocuirea oficialului numit de Mihai Răzvan Ungureanu.

Surse din interiorul USL susțin că se fac mari presiuni pentru schimbarea lui Șerban Pop, informația vehiculată, astăzi, în presă fiind, de altfel, rezultatul acestor lupte intestine.

Potrivit unor informaţii apărute în presă, Şerban Pop ar fi fost retras de la conducerea ANAF după o discuţie avută luni cu premierul Ponta.

Cosmina Croitoru