4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 18:44
No menu items!

UPDATE Semnalul dat de americani a întărit semnificativ leul în fața euro

spot_img

BNR a afișat, vineri, un curs de 4,4275 lei pentru un euro, minimul ultimelor opt luni, pe fondul creșterii ratingului României la categoria recomandată pentru investiții

euro2

Îmbunătățirea calificativului pentru România a întărit moneda națională în fața euro cu 0,17% față de ședința de joi, fiind cel mai bun curs din ultimele opt luni. Leul nu a mai atins o valoare atât de ridicată faţă de euro din 2 septembrie 2013, când BNR a anunţat un curs de 4,4221 lei/euro.

Leul s-a întărit uşor faţă de euro în debutul zilei de vineri pe piaţa interbancară, cursul de schimb fluctuând într-o bandă strânsă în jurul nivelului de 4,43 lei/euro, pe volume de tranzacţionare peste media ultimelor zile, potrivit dealerilor.

Cursul a început ziua la 4,4350 lei/euro, nivel care reprezintă şi maximul dimineţii, după care a coborât spre cotaţiile de la sfârşitul zilei de joi. La ora 10:15, euro era cotat la 4,4280 – 4,4315 lei, iar cel mai redus curs la care s-a tranzacţionat vineri dimineaţă a fost de 4,4290 lei/euro.

Moneda națională s-a apreciat vineri și față de dolarul american, până la 3,2277 lei pentru un dolar, un curs mai bun fiind afișat pe 13 mai, de 3,2215 lei pentru un dolar.

Economiștii din CFA România anticipează un curs valutar de 4,55 lei pentru un euro în următoarele 12 luni, în creștere față de prognozele anterioare, dar și o majorare a ratei anuale a inflației. Cu toate acestea, încrederea în evoluția economiei per ansamblu este în creștere.

”În ceea ce privește cursul de schimb EUR/RON, valorile mediane ale anticipațiilor pentru cele două orizonturi de timp avute în vedere au consemnat pentru orizontul de 6 luni o valoare de 4,5000 (față de 4,5050 în exercițiul anterior), iar pentru cel de 12 luni anticipații de 4,5500 (față de valoarea de 4,5000 înregistrată în luna anterioară)”, se arată într-un comunicat al CFA România.

Comisia Națională de Prognoză mizează pe un curs mediu de 4,45 lei/euro în 2014, 4,4 lei/euro în 2015 şi 2016 şi 4,37 lei/euro în 2017.

C.C.