Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) au respins, vineri, cererea Elenei Udrea de a fi audiată prin videoconferință din Costa Rica, dar și solicitarea acesteia de a fi judecată ca refugiat politic. Instanța a reținut că fostul ministru nu are acest statut.
Avocatul Elenei Udrea a anunțat, vineri, la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) – care judecă dosarul „Gala Bute”, aflat la ultimul termen – că fostul ministru al dezvoltării a primit, la finele lunii martie, statutul de refugiat politic în Costa Rica. Prin urmare, a solicitat instanței ca Udrea să fie judecată ca refugiat politic.
Potrivit avocatului citat de Antena 3, „în acest moment, statutul apelant-inculpatei Udrea Elena Gabriela se impune a fi analizat in conformitate cu prevederile Convenției privind statutul refugiaților.”
Apărătorul a precizat că, potrivit documentelor care i-au parvenit vineri dimineață de la clienta sa, Elena Udrea a primit carnetul de refugiat, valabil un an, conform procedurii de obținere a statutului de refugiat. Ea beneficiază, însă, de același drepturi care le sunt aplicate refugiaților, conform Convenției ONU în acest sens.
Adoptată pe 28 iulie 1951 de Conferinţa Naţiunilor Unite asupra statutului refugiaţilor şi apatrizilor și intrată în vigoare la 22 aprilie 1954 (conform dispoziţiilor art. 43), Convenția privind statutul refugiaților (ratificată de România pe 4 iulie 1991 prin Legea nr. 46, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 148 din 17 iulie 1991) se bazează pe următoarele principii fundamentale :
– principiul conform caruia fiinţele umane, fără deosebire, trebuie să se bucure de drepturile omului şi de libertăţile fundamentale,
– principiul conform caruia statele semnatare se angajează să asigure refugiatilor exerciţiul cel mai larg posibil al drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului,
– principiul conform căruia, în anumite situații recunoscute de Convenție, rezolvarea corespunzătoare a problemelor capătă o dimensiune şi caracter internaţional.
Potrivit Convenției, persoanele refugiate primesc acest statut din cauza “unor temeri justificate de a fi persecutată datorită rasei, religiei, naţionalităţii, apartenenţei la un anumit grup social sau opiniilor sale politice” si care “se află în afara ţării a cărei cetăţenie o are” şi care “din cauza acestor temeri nu doresc să se reîntoarcă în țara de origine”.
Conform art. 12 din Convenție, “Statutul personal al unui refugiat va fi guvernat de legea ţării unde îşi are domiciliul sau, în lipsa unui domiciliu, de legea ţării unde îşi are reşedinţa”.
Conform art 16 din Conventie, “orice refugiat va avea, pe teritoriul statelor contractante, acces liber şi facil în faţa tribunalelor.”
Potrivit articolului 18 al Cartei Uniunii Europene, dreptul la azil conţine următoarele elemente, esențiale în cauză:
– protecţia refugiaţilor împotriva returnării, inclusiv nerespingerea la frontieră;
– accesul refugiaţilor pe teritorii în scopul includerii în procese echitabile şi efective de determinare a statutului şi a nevoilor de protecţie internaţională;
– acordarea statutului de refugiat sau a statutului de protecţie subsidiară atunci când criteriile sunt îndeplinite;
– asigurarea exercitării de către refugiaţi a drepturilor şi libertăţilor fundamentale.
Conform art 33 din Conventie, “nici un stat contractant nu va expulza sau returna, în nici un fel, un refugiat peste frontierele teritoriilor unde viaţa sau libertatea sa ar fi ameninţate pe motive de rasă, religie, naţionalitate, apartenenţă la un anumit grup social sau opinii politice.”
Scopul principal al protecţiei refugiatului este aceea de a ajuta la găsirea unor soluţii durabile care să permită refugiaţilor să îşi reconstruiască vieţile cu demnitate şi pace. Există trei solutii privind statutul refugiatilor:
-integrare locală,
– reîntoarcere în ţara de origine odată ce motivele refugiului au încetat să existe,
– relocarea într-o ţară terţă, atunci când refugiatul nu mai poate rămâne în ţara care i-a acordat azil din diferite motive.
În dosarul „Gala Bute”, Elena Udrea a fost condamnată, în primă instanță, la 6 ani de închisoare pentru luare de mită și abuz în serviciu.
R.D.
