4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 19:55
No menu items!

UPDATE. Foștii șefi ai SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, audiați la DNA. Au fost plasați sub control judiciar

spot_img
  • UPDATE

Foștii șefi ai SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, dar și avocatul Doru Trăilă au fost plasați sub control judiciar pe cauțiune de câte 500.000 de lei, având un termen de 7 zile pentru plata acesteia. 

Cei trei sunt acuzați, într-un dosar instrumentat de DNA, de trafic de influență și de spălare de bani.

Fostul prim adjunct al SRI Florian Coldea a ieșit din sediul DNA, vineri, după ora 3.00, după mai bine de 14 ore de audieri. El a refuzat să ofere orice declarație presei.

Generalii în rezervă Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, și Dumitru Dumbravă, fost șef al Direcției Juridice a SRI, au fost audiați la DNA mai multe ore. 

Cei doi au fost citați, alături de avocatul Doru Trăilă, pentru a răspunde întrebărilor anchetatorilor într-un dosar deschis în urma denunțului depus de omul de afaceri Cătălin Hideg, condamnat într-un dosar de fraudă cu fonduri europene.

Dosarul vizează infracțuni de trafic de influență și spălare de bani. 

În denunțul formulat în fața procurorilor, Cătălin Hideg arată că societatea de avocatură a lui Doru Trăilă, pentru care ar oferi servicii de consultanță firmele lui Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, ar fi încheiat un contract de 600.000 de euro cu Hideg pentru reprezentarea în instanță. Din cei 600.000 de euro, Hideg ar fi plătit efectiv 100.000 de euro către Florian Coldea, după cum a arătat acesta într-o intervenție la Antena3 CNN.

În februarie 2024, Cătălin Hideg, patronul companiei Sanimed International, a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la patru ani închisoare cu executare pentru folosire de documente false şi spălare de bani, într-un dosar legat de o fraudă cu fonduri europene în valoare de trei milioane de euro. Este primul dosar investigat în România de Parchetul European (EPPO), condus de Laura Kovesi, dosarul fiind trimis în instanţă în octombrie 2022.

Emanuel Stan