-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:23
No menu items!

UPDATE Fiscul va verifica 2.000 de persoane cu averi mari, la nivelul întregii ţări

spot_img

În fiecare județ va fi făcută, în perioada 1 iulie – 30 septembrie, o listă cu câte 50 de persoane cu averi sau venituri mari

teanc_bani

ANAF va extinde la nivel naţional controlul persoanelor fizice bogate, totalul celor verificaţi dacă şi-au declarat corect veniturile urmând să se ridice la 2.000 de persoane. Listele vor fi redactate de către compartimentele de verificare fiscală a persoanelor fizice din cadrul administraţiilor judeţene, au declarat agenţiei Mediafax surse oficiale.

UPDATE

„În intervalul 1 iulie-30 septembrie vor fi elaborate eşantioanele care vor intra în programul de îmbunătăţire a conformării fiscale a persoanelor fizice cu averi/venituri mari. Compartimentele de verificări fiscale din cele 40 de judeţe vor trebui să formeze eşantioane de câte 50 de persoane fizice, urmând ca, de la 1 octombrie, să demareze verificările pe baza informaţiilor deţinute sau obţinute de Fisc cu privire la averile deţinute şi cuantumul impozitelor plătite”, au arătat sursele.

Acţiunea care va începe în luna iulie nu va viza şi municipiul Bucureşti, pentru care au fost deja iniţiate anterior astfel de verificări, ci reprezintă o extindere la nivel teritorial a controlului.

Practic, această extindere a controlului este iniţiată după finalizarea verificărilor efectuate de Direcţia de Verificări Fiscale de la centru, pe un prim eşantion de 30 de persoane, selectat dintr-un grup lărgit de 300 de contribuabili‎ persoane fizice care au intrat în Programul de îmbunătăţire a conformării fiscale.

Potrivit surselor citate, în urma acestor verificări, Fiscul a identificat, într-o primă fază, 10 persoane din cele 30 care nu şi-au îndeplinit obligaţiile şi care vor fi supuse investigaţiilor suplimentare.

„Acum pe baza rezultatelor obţinute la centru şi a consolidării procedurilor de verificare, conducerea Fiscului a decis extinderea programului la nivelul întregii ţări”, au explicat sursele.

Aceste controale ale Fiscului s-ar produce la trei ani de când Finanțele au anunțat pentru prima oară intenția de verificare a marilor averi.

Modelul declarației de patrimoniu și de venituri, dar și obiectele sau sumele care trebuie declarate de persoana supusă verificării situației fiscale personale, au fost stabilite la peste doi ani de când autoritățile au anunțat că vor controla averile mari. Cine nu respectă depunerea formularului riscă o amendă de 50.000 de lei (peste 11.000 de euro).

”Prin această completare adusă Codului de procedură fiscală, s-a instituit obligația persoanei fizice suspuse verificării situației fiscale personale de a depune o Declarație de patrimoniu și de venituri, care se depune la solicitarea organului fiscal”, se arată în Referatul de Aprobare a proiectului de ordin care stabilește modelul formularului.

Potrivit documentului, termenul de depunere al acestei declarații este de 60 de zile, în situația în care solicitarea are loc odată cu transmiterea avizului de verificare fiscală, sau în termen de 15 zile dacă solicitarea are loc în timpul verificării situației fiscale personale.

C.C.