4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 17:43
No menu items!

UPDATE. Cum a fugit primarul Cătălin Cherecheș de sub control judiciar și în consemn la frontieră. A fost emis mandat european de arestare

spot_img
  • UPDATE

Pe numele primarului fugar al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a fost emis, vineri seara, un mandat european de arestare. Asta după ce autoritățile au stabilit că aceasta ar fi părăsit România vineri dimineața, la ora 7.00, prin punctul de trecere a frontierei Petea (județul Satu Mare), la granița cu Ungaria. 

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, ar fi reușit să fugă ilegal din țară. Așa sugerează autoritățile, Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Maramureș precizând, vineri, într-un comunicat de presă, că edilul – condamnat la 5 ani de închisoare – se afla sub control judiciar și s-a prezentat ultima dată în fața polițiștilor, luni, pe 20 noiembrie.

„Conform art. 4 alin. (1) din Codul de procedură penală, orice persoană este considerată nevinovată, până la stabilirea vinovăţiei sale, printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Faţă de persoana la care se face referire în spaţiul public, era instituită măsura preventivă a controlului judiciar, iar aceasta şi-a respectat obligaţiile impuse, respectiv de a se prezenta în faţa poliţiştilor, de două ori pe săptămână, lunea şi vinerea, ultima prezentare fiind luni, 20 noiembrie. În acest moment, se realizează activităţi specifice de verificare, în vederea identificării bărbatului faţă de care instanţa de judecată a dispus executarea pedepsei cu închisoarea”, au precizat reprezentanții IPJ Maramureş, referitor la Cherecheș. 

Controlul judiciar nu era, însă, asociat cu vreo măsură de supraveghere, au precizat oficialii Poliției. Potrivit acestora, Cherecheş era dat în consemn la frontieră la momentul la care instanţa de apel din Cluj a pronunţat sentinţa definitivă.

Cherecheș a fost condamnat definitiv, vineri, la 5 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită.

Conform unor surse judiciare, Cătălin Cherecheș a ieșit din țară înainte de a afla sentința definitivă. Poliția l-a dat în urmărire, apoi va cere instanței emiterea unui mandat european de arestare.

Raluca Dan