Președintele Traian Băsescu a decis, joi, să promulge Legea certificatelor verzi, în condițiile în care, miercuri, acesta îl acuza pe premierul Victor Ponta că minte în legătură cu scumpirea facturilor la electricitate cu 50%. Șeful statului a reamintit că Ordonanța prin care se reduce schema de acordare a certificatelor verzi este deja în vigoare și își produce efectele.
UPDATE Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, că motivul promulgării Legii de aprobare a Ordonanței privind certificatele verzi este de a verifica dacă aceasta va duce la ieftinirea electricității, așa cum a promis premierul.
”În modul cel mai sincer, nu înţeleg reacţia de astăzi a premierului. O pun pe seama propagandei mincinoase sau a incompetenţei. Ordonanţa emisă anul trecut este în vigoare şi produce efecte şi o va face cât timp va mai sta dânsul în mandat. Nu ştiu cum să o etichetez, plăcere de a miniţi, de a-şi arăta incompetenţa? Mă intrigă că nu s-a găsit niciun consilier să-l tragă de mână şi să-i zică: <Alo, Victoraş, ordonaţa noastră este în vigoare>. Au fost păcăliţi şi bieţii manifestanţi de la ALRO. Au ajuns azi prin faţa Curţii Constituţionale. Au ajuns la preşedinţie. Vreau să le spun, oameni buni, v-a minţit Ponta. Problema nu e la Curtea Constituţională, nici la preşedinţie”, a declarat miercuri Băsescu.
Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că preşedintele Traian Băsescu „a dezinformat” opinia publică cu privire la problema Legii energiei. Ponta a spus că presedintele, prin amânarea promulgării legii privind certificatele verzi, va aduce câştiguri industriei de energie regenerabilă, dar va scumpi facturile românilor la curent electric cu 50%.
C.C.