6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 21:38
No menu items!

UPDATE Avion militar doborât la Lugansk: 49 de morți. REACŢIA preşedintelui Ucrainei – VIDEO

spot_img

La bordul avionului se aflau nouă membri ai echipajului şi 40 de paraşutişti militari

 lugansk avion militar doborat

Cel puțin 49 de militari ucraineni și-au pierdut viața după ce un avion Il-76 a fost doborât de separatiști, sâmbătă dimineața, la Lugansk, relatează Reuters.

UPDATE

Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a promis sâmbătă „o ripostă adecvată” faţă de insurgenţii proruşi care au doborât avionul militar ucrainean.

„Cei care sunt implicaţi în acest act terorist de amploare vor fi pedepsiţi. Ucraina are nevoie de pace, iar teroriştii vor primi o ripostă adecvată”, a declarat Poroşenko, decretând doliu naţional pentru duminică.

Avionul Iliushin-76 (IL-76) a fost doborât în timp ce se apropia de aeroportul din Lugansk, a declarat pentru CNN o sursă militară ucraineană.

Vladislav Selezniov, un purtător de cuvânt al armatei ucrainene, a declarat că rebelii proruşi au doborât un avion militar de tip IL-76.

 „La bord erau nouă membri ai echipajului şi 40 de paraşutişti militari. Au murit toţi”, a spus purtătorul de cuvânt.„Teroriştii au tras focuri de armă în mod cinic şi trădător cu o mitralieră grea şi au atins avionul de tip IL-76 care transporta trupe şi care urma să aterizeze la Lugansk”, a comunicat Ministerul ucrainean al Apărării.Un video postat pe YouTube pretinde că arată avionul în timp ce este doborât.

http://www.youtube.com/watch?v=Svu1NPOL93g

 Ministerul ucrainean al Apărării a prezentat condoleanțe familiilor “soldaților uciși”.

Lugansk este capitala uneia din cele două regiuni din estul Ucrainei unde are loc o insurecție armată prorusă.

C.A.