-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:40
No menu items!

UPDATE. Alertă națională. Două tinere au fost răpite de pe o stradă din Galați

spot_img
  • UPDATE

Cele două tinere răpite luni seara din Galați au fost găsite de polițiști, marți, la un hotel de pe Calea Moșilor din București. Din cercetări a reieșit că doi bărbați au participat la comiterea faptei. Cei doi vor fi conduși la sediul IPJ Galați pentru audieri și dispunerea măsurilor legale.

„La data de 18 iulie a.c., în jurul orei 23.00, Inspectoratul de Poliție Județean Galați a fost sesizat, prin apelul unic de urgență 112, de către o femeie, din municipiul Galați, cu privire la faptul că, în timp ce se afla la domiciliul său, împreună cu fiica sa, de 27 de ani, și o altă tânără, de 24 de ani, în locuință ar fi intrat patru bărbați, care le-au luat pe cele două tinere, împotriva voinței lor și au plecat într-o direcție necunoscută”, a transmis Poliția Română.

În baza sesizării, a fost întocmit dosar penal pentru lipsire de libertate în mod ilegal.

„În urma activităților investigative specifice efectuate de polițiști, cu sprijinul D.O.S. din cadrul Poliției Române și al Poliției Capitalei, în cursul acestei zile, doi dintre cei patru bărbați au fost depistați, pe raza municipiului București, împreună cu aceștia fiind găsite și cele două tinere.

Cercetările continuă în acest caz”, au mai transmis oficialii Poliției. 

Două tinere au fost răpite luni seara de pe o stradă din Galați. În acest moment sunt căutate de poliție.

Potrivit polițiștilor citați de antena3.ro, două tinere de 24, respectiv, 27 de ani, ar fi fost oprite pe o stradă necirculată de mai mulți indivizi și băgate cu forța într-o mașină.

Mașina a demarat în trombă într-o direcție necunoscută. Anchetatorii încearcă acum să dea de urma fetelor.

Din primele informații se pare că acești indivizi ar fi proxeneți și se ia în calcul ipoteza ca tinerele să fi fost scoase din țară.

Emanuel Stan